Incredibil: O creatură ciudată a fost fotografiată în Parcul Natural Lunca Mureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii au rămas înmărmuriţi când au văzut cele două fotografii făcute publice pe internet. În ele apare un animal ciudat, care nu ar avea ce să caute în acestă zonă, adică în Parcul Natural Lunca Mureşului unde sunt făcute fotografiile. În imagini apare o creatură, aflată pe marginea râului Mureş, care seamănă izbitor cu Dragonul de Komodo – titrează www.newsar.ro

Cei care au făcut fotografiile spun că acestea reprezintă un posibil animal, cel mai probabil o reptilă, care a fost deranjată în timp ce stătea la soare, pe malul râului. Cele arătate în fotografii, însă nu sunt confirmate de către cei din zonă. Astfel, reprezentanţii Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului afirmă că o asemenea făptură nu fost semnalată până acum în habitat.

„Este evident că un Dragon de Komodo, care este o specie exotică, nu are cum să trăiască în zona noastră. Poate apărea doar întâmplător, adus de cineva. Cel mai probabil, este vorba de o iluzie optică”, spune ing. Paul Hac, şeful Parcului Natural Lunca Mureşului.

Click pe poză pentru a vedea galeria foto:

Acesta mai spune că parcul este interesant, deoarece chiar dacă nu se văd dragoni, vizitatorii pot observa speciile de animale indigene, de exemplu vidre şi chiar castori, care şi-au făcut apariţia în zonă după ce au fost reintroduşi în defileul Mureşului. Acelaşi lucru a fost susţinut şi de Mircea Mecheş, directorul adjunct al Direcţiei Silvice Arad, care nu crede că era un Dragon.

Cu toate acestea, arădenii cred că dacă a fost fotografiată în mod sigur există o astfel de creatură prin Parcul Natural Lunca Mureşului.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie