În Parcul Regal de la Săvârşin se va construi o bisericuţă de rit ortodox

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Radu şi principesa Margareta au primit o icoană cu Sfânta Fecioară Maria şi pruncul Iisus din partea Preafericitul Părinte Teofilos al III-lea, patriarhul Ierusalimului  FOTO romaniaregala.ro

Domeniului regal de la Săvârşin se va îmbogăţi cu o bisericuţă de rit ortodox. Anunţul a fost făcut de către membrii Familiei Regale care au efectuat luna trecută o vizită în Istrel.

Acolo principele Radu şi principesa Margareta au primit o icoană de la patriarhul Ierusalimului pe care o vor aşeza în noul lăcaş de cult.

Familia Regală a făcut deja proiectul bisericii, urmând să stabilească doar data începerii construcţiei. Biserica va fi construită în parcul domeniului.

Aflaţi în vizită în Israel, principele Radu şi principesa Margareta au primit o icoană cu Sfânta Fecioară Maria şi pruncul Iisus din partea Preafericitul Părinte Teofilos al III-lea, patriarhul Ierusalimului.

„Preafericitul Părinte Teofilos a oferit Principesei Moştenitoare şi Principelui Radu o frumoasă icoană, ce va fi aşezată în mica biserică aflată în construcţie în Parcul Regal de la Săvârşin”, este postat pe site-ul www.romaniaregala.ro.

Biserica se doreşte să fie un loc de rugăciune pentru membrii Familiei Regale dar şi o atracţie pentru turiştii care vor vizita Domeniul Regal.

Principele Radu şi principesa Margareta s-au aflat, în perioada 30 aprilie-2 mai, în vizită în statul Israel, fiind primii care au păşit pragul Bisericii Sfântului Mormânt, de la crearea Familiei Regale a României, în 1866, până astăzi.

În cei aproape 150 de ani de Dinastie Regală, patru suverani au fost direct implicaţi în intensificarea prezenţei româneşti religioase la Locurile Sfinte, continuând tradiţia de binefacere a voievozilor români: Carol I, Elisabeta, Ferdinand I şi Maria.

Domeniul Regal Săvârşin

Castelul Săvârşin este inima comunităţii rurale cu acelaşi nume şi se înalţă în mijlocul unui domeniu în care natura îşi primeşte toate drepturile. Construit în secolul XVII, distrus în timpul Revoluţiei de la 1948 şi refăcut ulterior, castelul a fost cumpărat în 1943, împreună cu Domeniul Săvârsin, de către Regele Mihai.

Familia Regala a îndrăgit numaidecât locul de la poalele Munţilor Zărandului, pentru oamenii din jur, peisajele sale pitoreşti şi atmosfera calda a castelului. Domeniul Savârsin a fost confiscat în 1948, o data cu celelalte proprietăţi regale.

În anul 2001, a fost retrocedat Regelui Mihai. De atunci, eforturile Familiei Regale s-au concentrat pe restaurarea castelului, pe amenajarea parcului conform principiilor agriculturii ecologice (modelul fiind Highgrove, una dintre proprietatile Principelui de Wales), şi pe dezvoltarea potenţialului comunităţii din Săvârsin, prin infiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă Săvârsin.

Vă mai recomandăm: FOTO VIDEO Pe urmele Regelui Mihai: castelul şi domeniul de la Săvârşin, din Arad, locuri pline de istorie

Ambasadorul Spaniei a vizitat Castelul Regal de la Săvârşin

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor