FOTO Ziua de 9 Mai a fost sărbătorită cum se cuvine la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost depuse coroane de flori

În Piaţa Avram Iancu din Municipiul Arad a avut loc astăzi o ceremonie de celebrare a semnificaţiilor zilei de 9 mai pentru România şi pentru celelalte popoare ale Uniunii Europene.

S-a marcat astfel ziua de 9 mai – Ziua obţinerii Independenţei de Stat a României şi, mai nou, Ziua Uniunii Europene precum şi a Comemorării şi Reconcilierii între popoarele combatante în cel de-al doilea război mondial.

Ceremonia s-a desfăşurat după tiparul obişnuit şi în conformitate cu programul făcut public zilele trecute. A fost oficiat un serviciu religios de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului în memoria eroilor români care s-au jertfit pentru independenţă, dar şi în cruntele războaie mondiale ale secolului XX.

Muzeograful Bogdan Ivaşcu a vorbit despre semnificaţiile zilei de 9 mai, moment urmat de ceremonia depunerii coroanelor de flori la statuia ostaşilor români din Piaţa Avram Iancu. La finalul evenimentului a avut loc defilarea Gărzii de Onoare din cadrul Batalionului Arad.

S-au depus coroane de flori din partea Instituţiei Prefectului şi structurilor M.A.I., Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Arad, veteranilor de război şi structurilor M.A.P.N., partidelor politice.

Mai puteţi citi: Manifestări dedicate sărbătoririi Zilei de 9 Mai, în Baia Mare

Circulaţie închisă pe Bulevardul din Ploieşti pentru manifestările de 9 Mai

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!