FOTO Povestea arhitectului Milan Tabakovi, care a proiectat şi construit clădiri pe teritoriul estic al Imperiului Austro-Ungar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhitectul Milan Tabakovi FOTO Mişcarea Arădeană

Arădenii au început să-şi aprecieze valorile de altădată. Mai exact oamenii care au lăsat ceva în urma lor. De această dată Mişcarea Arădeană doreşte să organizeze o seară în care să se vorbească despre cel care a construit o clădire impunătoare în Arad şi anume Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”,  care a devenit un obiectiv turistic.

Nu există străin care calcă în Arad şi care să nu se oprescă în faţa clădirii să facă poze.  Acesta a mai realizat Palatul Neuman, Palatul Liceului Economic, Palatul Episcopal Sârbesc, Templul Masonic sau Palatele ce adăpostesc azi Spitalul de Pediatrie, Spitalul ORL sau Spitalul TBC. Este vorba despre arhitectul Milan Tabacovici, care la începutul secolului trecut, în „competiţie” cu Ludovic Szantay, dăruiau Aradului palat după palat, construindu-i faţa de astăzi.

Mişcarea Arădeană şi ProUrbe Arad vor să dedice, seara de vineri, 29 noiembrie 2013 (ora 19:00) operei şi personalităţii arhitectului arădean Milan Tabaković (1860-1946). Evenimentul va avea loc la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova” şi îl are ca invitat pe inginerul Bojidar Panici.
 

Emilian (Milan) Tabaković s-a născut în 2/14 august 1860, la Arad, într-o familie de  creştini ortodocşi sârbi, cu originile în Herţegovina. Bunicul lui, Jeftimije Tabaković, fusese un prosper negustor de lemne, iar tatăl, Jovan Tabaković, frizer şi tămăduitor, apreciat de comunitate. În ciuda condiţiilor materiale modeste, soţii Tabaković au reuşit să să le ofere celor opt copii o educaţie aleasă.

Milan a urmat în Arad atât şcoala primară şi şcoala confesională de pe lângă Biserica Sârbescă, cât şi liceul, pe care l-a absolvit în 1874. Sub influenţa fratelui mai mare, Aleksandar Tabaković (Arad, 1856-1880), student eminent la Viena şi decedat în anii tinereţii, Milan decide să studieze arhitectura. Fiind nevoit să-şi asigure singur existenţa şi formarea profesională, munceşte în construcţii sau ca angajat în birouri de proiectare, reuşind să-şi finalizeze studiile universitare la Secţia de Arhitectură a Facultăţii Tehnice din Budapesta în 1888.

Pentru a-şi desăvârşi pregătirea teoretică, beneficiază din partea Camerei de Comerţ şi Industrie de o bursă pentru studiu şi documentare în Germania, Italia şi Franţa în perioada 1889-1990. Întors acasă, în perioada 1891-1904, lucrează ca şef al biroului de proiectare Jiraszek Lajos şi ca profesor la şcoala de arte şi meserii, unde predă desen tehnic şi tehnologie.

În 1892 îşi deschide propriul birou de arhitectură, unde, în calitate de proiectant şi antreprenor în construcţii îşi desfăşoară activitatea la Arad până în 1930, când părăseşte oraşul natal şi emigrează în Iugoslavia.

Milan Tabaković şi soţia sa, Julijana, au avut cinci copii, dintre care îi menţionăm pe George Tabaković (1897-1971) - renumit arhitect şi profesor la Academia de Arte din Novi Sad, şi talentat pictor, şi pe Ivan Tabaković (1898-1977) - membru al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte, şi unul dintre cei mai renumiţi pictori sârbi din prima jumătate a secolului XX.  

În perioada 1892 – 1912 a realizat planurile de arhitectură sau a fost antreprenorul în construcţii al unui  mare număr de clădiri – de la case familiale, la edificii economice, culturale şi religioase de mare anvergură:

1892: Palatul Neuman
1891: Academia Comercială
1899: Palatul Földes
1900: Palatul Episcopal Sârbesc
1900:Teatrul de Vară
1903: Biserica Romano-Catolică ”Sfântul Anton de Padova”
1904; Palatul Urban / Palatul Societăţii Agricole
1905: Templul Masonic
1905: Spitalul de Pediatrie
1908: Spitalul ORL
1909:Palatul Tribunei (Oncu)
1911: Vila Ödön Nachtnebel (casa cu mozaic aurit)
1911. Casa Şt. Cicio-Pop / restilizare
1912: Şcoala de fete/ Spitalul TBC
 

În afara oraşului natal, Tabaković a proiectat şi construit clădiri în teritoriul estic al imperiului austro-ungar: Zrenjanin, Velika Kikinda şi Novi Sad (Serbia), Velyka Palad (Ucraina), Tiszabécs şi Battonya (Ungaria), Bratislava (Slovacia) sau Baia Mare (România). Arhiva sa personală din Novi Sad păstrează multe alte lucrări, printre care şi propunerea pentru clădirea Palatului Cultural Arad.

Milan Tabaković a fost membru de frunte al comunităţii sârbe din Arad, membru al Lojei Masonice, membru al Comitetului Parohial al Bisericii ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, profesor de desen tehnic şi tehnologie la Şcoala de Arte şi Meserii din Arad., preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din Arad, consilier municipal al Aradului, dar şi un pasionat al jocului de şah.

Chiar dacă a contribuit semnificativ la acea apreciere celebră, ”Arad, mica Viena”, a lui Nicolae Iorga din 1906, opera monumentală şi personalitatea lui Milan Tabaković au intrat în uitare. Doar numele unei străzi din Aradul Nou ne mai aminteşte azi de numele marelui arhitect ... şi o plachetă comemorativă aşezată pe faţada casei sale familiale din Arad de către Asociaţia Arhitecţilor din Novi Sad în 2005.

„Istoria este, oare, nedreaptă sau mai avem noi, arădenii, de trecut un examen - examenul recunoştinţei? Dar, recunoştinţa, ca şi dragostea, nu pot fi oferite unor personaje anonime. Ele se asociază întotdeauna cunoaşterii. La Serile Mişcării Arădene facem împreună câţiva paşi importanţi spre cunoaşterea patrimoniului, a istoriei, a personalităţilor şi a valorilor oraşului”, spun reprezentanţii Mişcării Arădene, care au oferit şi datele despre marele arhitect.

Vă mai recomandăm: Povestea celui mai mare arhitect din Arad, Szántay Ludovic, care nu are nici măcar un loc de veci propriu

Dorin Ştefan, singurul arhitect român cu lucrări în atlasul arhitecturii mondiale, la TEDxBucharest 2013

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol