Filme de la primărie pe criză: şapte cinematografe noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii trec nepăsători şi pe lângă cinematografele funcţionale

Primăria preia în administrare toate cinematografele existente pe raza municipiului, adică cinci în plus faţă de cele două funcţionale.

Conform unei ordonanţe de guvern, administraţiile locale preiau administrarea tuturor cinematografelor de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România-Film”. Ceea ce iniţial părea a fi o veste bună s-a transformat însă într-o sursă de cheltuieli suplimentare, dat fiind că primăriile sunt obligate să investească în reabilitarea şi modernizarea acestor săli de cinema, dar şi să se ocupe de difuzarea de filme artistice timp de 15 ani de acum încolo.

Unde vor fi sălile noi

În cazul Aradului, primăria a preluat şapte astfel de locaţii, cinci în plus faţă de cinematografele existente şi funcţionale, Dacia şi Arta, săli care duc şi în prezent lipsă de clienţi.

Cinci noi locaţii

„Nu am mai fost la cinema de cel puţin cinci ani, Preferăm să închiriem un DVD”, a declarat Anemona Mihăilescu, o profesoară din Arad. La rândul său, Marius Urdaş, un alt arădean, este de părere că „arădenii nu mai au nici timp, nici bani de mers la filme, nici măcar lângă casă”.

„Cele şapte cinematografe preluate de noi sunt complexul Arta, format din sală de cinematograf şi grădină de vară, Studio, Mureşul, Grădişte, Progresul, Solidaritatea şi Dacia”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al primăriei Arad.Dacă în privinţa celor două cinematografe funcţionale lucrurile sunt clare, probleme apar în cazul celorlalte cinci locaţii preluate. Fostele cinematografe Studio, Grădişte, Progresul şi Solidaritatea se află în paragină de ani buni de zile, clădirile fiind pur şi simplu abandonate. Modernizarea şi reabilitarea acestor spaţii trebuie făcută în maximum patru ani, în conformitate cu ordonanţa respectivă.

Miniprimării artistice în fiecare cartier
Una dintre variantele luate în calcul de administraţia locală este amenajarea în spaţiile acestor cinematografe a unor primării de cartier care să deservească localnicii din zonele respective. Este cazul fostelor cinematografe Progresul, Grădişte şi Solidaritatea, unde însă vor trebui difuzate periodic filme, pentru a răspunde „interesului public general privind accesul la cultură”, aşa cum se precizează în actul normativ.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort