Femeia care renovează voluntar o secţie pentru copii în spitalul din Arad. „Au fost momente în care am vrut să dăm înapoi banii adunaţi cu greu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anamaria Nyeki Popa la etajul care va fi renovat FOTO Adevărul

Membrii unei asociaţii non-guvernamentale din Arad au reuşit să facă ceea ce n-au putut statul român şi autorităţile locale. Este vorba despre renovarea unei secţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad.

Vorbim despre proiectul „Cu drag pentru viitor”, iniţiat de către Asociaţia Cetatea Voluntarilor din Arad. Proiectul iniţial a vizat renovarea întregii secţii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, însă opoziţia unui medic a făcut ca acest proiect să nu fie pus în practică şi astfel să fie mutat la o altă secţie, tot cu probleme grave, anume la Compartimentul Clinic de Boli Infecţioase Copii din cadrul aceluiaşi spital.

Anamaria Nyeki Popa, preşedinta Asociaţiei Cetatea Voluntarilor, este iniţiatoarea proiectului, dar nu este singură în această cauză nobilă. Zeci de voluntari şi zeci de companii private din Arad au contribuit cu bani.

Anamaria Nyeki Popa a anunţat demararea lucrărilor de reabilitare a secţiei Boli Infecţioase Copii.

„Am început reabilitarea Compartimetului Clinic de Boli Infecţioase Copii Arad. După o perioadă dificilă în care unii au crezut în noi, alţii nu, am decis să mergem încrezători înainte cu proiectul nostru de a ajuta atât pacineţii, cât şi medicii Spitalului Clinic Judeţean Arad. Am luptat cu un sistem greu, ne-am simţit doborâţi, însă nu înfrânţi. Am decis să nu renunţăm şi să continuăm ceea ce am început. Au fost momente în care am vrut să dăm înapoi banii adunaţi cu greu de la sponsori, dar ne-am gântit bine, am avut nopţi nedormite şi am luat hotărârea să mutăm proiectul la Secţia Boli Infecţioase Copii Arad! Multă lume şi-a pus speranţa în noi, nu am putut dezamăgi. Am primit în această perioadă dificilă multe mesaje de încurajare. Apropiaţii ne-au spus să continuăm. Să luptăm pentru proiect şi penturu copii. Am schimbat trei manageri în tot acest timp. A fost o luptă grea, dar nu imposibilă, am revenit mai puternci şi dorinici să ducem la capăt ceea ce am început. Suntem conştienţi că nu ne va fi uşor, dar ştim sigur ca va fi frumos, iar rezultatul va fi pe măsură. Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut şi au crezut în noi”, a spus Anamaria Nyeki Popa.

S-a început renovarea primului etaj

Valoarea întregului proiect se va ridica la aproximativ 240.000 de euro, însumând lucrările de renovare ale celor trei nivele ale clădirii şi instalarea mobilierului aferent acestui tip de secţie. Momentan, s-a început lucrul pe un etaj. „Avem strânşi 60.000 de euro, ar mai fi nevoie de 20.000 pentru finalizarea întregului etaj”, a declarat Anamaria Nyeki Popa, preşedinta Asociaţiei Cetatea Voluntarilor.

Vă mai recomandăm: 

Eveniment de excepţie organizat de Asociaţia Cetatea Voluntarilor FOTO

FOTO VIDEO A fost lansată Asociaţia Cetatea Voluntarilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare