DOSAR Noi martori vor fi audiaţi în câteva ore în procesul primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul, Gheorghe Falcă

În câteva ore va avea loc o nouă înfăţişare a procesului în care primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă este judecat pentru fapte de corupţie. Procesul va începe la ora 12.00 şi va include şi audierea de noi martori. 

Este vorba despre audierea lui Petru Tămaş, director economic în  cadrul Primăriei Arad la data începerii ceretărilor penale din acest dosar, şi a Sabinei Moldovan, cea care a efectuat lucrările de cadastru.

Totodată s-a solicitat, din nou şi audierea  lui Petru Prohorov, care deşi a fost citat de nenumărate ori nu s-a prezentat în faţa instanţei, drept urmare s-a cerut ca astăzi să fie adus sub escortă.

La termenul trecut instanţa a constatat că unul dintre martorii care tot era citat nu există. Era vorba despre Ovidiu Mârza, care nu există în realitate şi care avea acelaşi cod numeric personal cu al senatorului Ovidiu Marian, care a fost deja audiat.

 Până acum în acest proces au fost audiaţi 35 de martori.  


Mai multe pentru tine:
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră