Creştinii ortodocşi de rit vechi se pregătesc pentru Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Voia a petrecut mereu alături de prieteni  FOTO arhivă Adevărul

Ucrainenii, ruşii, lipovenii şi sârbii de la noi se pregătesc pentru noaptea dintre ani, care înseamnă petreceri de pomină ce ţin până în zori cu mese îmbelşugate, băutură şi lăutari.

Astfel, restaurantele din Arad care găzduiesc aceste petreceri s-au pus la punct cu toate cele neceare. Prima zi a Anului Nou pe rit vechi va fi 14 ianuarie, astfel că aceştia vor petrece în noaptea de 13 spre 14 ianuarie trecerea în noul an.

În judeţul Arad cei mai mulţi creştini ortodocşi de rit vechi sunt sârbii, care an de au au petrecut cum se cuvine alături de peieteni şi familie. Cum este tradiţia şi în acest an, aceştia vor petrece la două localuri din oraş. Una dintre petreceri este organizată de  reprezentanţii Oficiului Parohial Arad Centru la Hotel Parc, unde atmosfera va fi întreţinută de formaţia lui Duşan Garacea din Kikindia.

Conform tradiţiei, urarea de „Srecna Nova Godina” se va face la ora 1 noaptea, când în Serbia este ora 24.00. Dansurile specifice, Hora mare şi mică, sarmalele, fripturile unse cu vin şi ţuică vor fi ingredientele de bază pentru această seară, pentru un popor recunoscut prin clocotul în care trăieşte.

Meniul tradiţional al mesei de Revelion pentru o familie sârbească constă din peşte pe salată rusească cu maioneză, pateu de gâscă, ficat în aspic, şuncă fiartă cu hrean, prăjitura Diplomat şi gogoşi în care se mai pun şi bănuţi. În 14 ianuarie, conform Calendarului Iulian, sârbii vor marca unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului.

Este vorba despre tăierea împrejur a Domnului. Următoarea sărbătoare a creştilor de rit vechi va fi Boboteaza, în 19 ianuarie.

Cei care doresc să participle alături de sârbi la petrecerea dintre ani pot obţine înformaţii la numerele de telefon 0723/ 180.149 şi 0726/236.436. În România peste 22.000 de persoane celebrează sărbătorile de iarnă pe rit vechi.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile