Comercianţii îşi aşteaptă clienţii cu inimioare şi ursuleţi de pluş. Preţul unui produs porneşte de la cinci lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comercianţii cu produse specifice sărbătorii de Valentine’s Day îşi aşteaptă, astăzi, cumpărătorii. Fie că este vorba de cei ambulanţi, fie că este vorba de cei din marile centre comerciale.

Toţi speră ca astăzi vânzarea să fie cât mai mare. Preţurile inimioarelor de pluş pornesc de la cinci lei şi pot ajunge până la 100 de lei, în funcţie de mărime şi formă.

De pe tarbe nu lipsesc ursuleţii de pluş şi floriile.
Trebuie specificat că în municipiul Arad, numărul comercianţilor care au solicitat autorizaţii de la autorităţi, pentru închirierea unui loc pe domeniul public este mai mic decât în anii trecuţi.

Astfel, centrul Aradului nu mai este la fel de plin de tarabe, dar nici cartierele, cum ar fi Micălaca, Vlaicu, Aradul Nou.

„Au fost depuse doar 40 de cereri pentru închirierea unui loc pe domeniului public din cele 220 disponibile în mai multe zone ale oraşului. Anul trecut au fost depuse 60 de cereri”, spune Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Locale Arad au anunţat că şi-au intensificat săptămâna aceasta controalele care-i vizează pe comercianţii ambulanţi din municipiul Arad, dată fiind apropierea sărbătorilor specifice acestei perioade, respectiv Sfântul Valentin, 1 Martie şi 8 Martie.

„Poliţiştii locali din cadrul Biroului Inspecţie Comercială vor efectua zilnic verificări în teren, verificări ce au în vedere existenţa acordurilor eliberate de primăria municipiului pentru desfăşurarea acestor activităţi, precum şi respectarea condiţiilor privind locaţia, suprafaţa de expunere a mărfii, etc. Conform reglementărilor legale în vigoare amplasamentele unde pot fi comercializate produsele respective sunt stabilite prin dispoziţie a primarului, iar acordul de ocupare a domeniului public se obţine în baza unei documentaţii specifice. Comercianţii care îşi vând produsele în  locaţii temporare pe raza municipiului Arad fără a deţine acordul din partea autorităţilor riscă amenzi cuprinse între 2000-2500 lei. Cei care deţin acorduri dar nu respectă întocmai prevederile acestora vor fi de asemenea sancţionaţi contravenţional cu sume între 1600-2000 de lei”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.
Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete