Bulionul de Macea este noua afacere a ţăranilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Părădăicile” sunt o sursă importantă de venit pentru localnici. Oamenii din Macea şi Curtici au găsit o modalitate de a-şi rotunji veniturile şi pregătesc roşiile pentru iarnă.

Părădăicile de Macea sau Curtici, aşa cum sunt ele botezate, pot fi tot mai rar întâlnite pe tarabele din pieţe, deşi gustul lor este inconfundabil şi, cândva, au fost la mare căutare. Majoritatea cultivatorilor de roşii din Arad spun că, în ultimii ani, au fost nevoiţi să restrângă suprafeţele cultivate, deoarece vânzările le-au scăzut substanţial, iar concurenţa deosebită din partea importatorilor care aduc roşii din Turcia, Grecia sau Ungaria şi-a spus cuvântul.

„Chiar dacă nu am mai pus atât de multe ca şi în alţi ani, vara aceasta producţia a fost destul de mare”, a spus Floare Onica, localnică din Macea. Ţăranii se plâng că preţul de vânzare al legumelor a scăzut considerabil. „Pe aici se vinde kilogramul cu 0,80 de lei. Ce preţ e ăsta? Nici apa cu care am udat plantele nu ne-o scoatem. Unde mai pui munca? Problema e că nici aşa nu se vând roşiile şi se strică de la o zi la alta”, a spus Ilinca Marin, o altă localnică.

Sănătoase şi frumoase

Locuitorii din Macea au găsit o soluţie care să le vină în ajutor şi care, speră ei, le va rotunji cât de cât veniturile. Astfel, în loc să arunce cantităţi semnificative de roşii pe care nu au unde să le vândă, bătrânele le vor face bulion. „Ne punem să facem bulion. La iarnă, îl vindem cu 2,5 sau 3 lei jumătatea de litru. Măcar aşa poate reuşim să mai facem un ban pe munca noastră”, a declarat Florica Mercea.

Localnicii din Macea şi Curtici susţin că roşiile lor sunt obţinute natural, fără stimulatori chimici pentru polenizare, creştere şi coacere, dar şi fără ierbicide. „Fără să exagerez, pot spune că roşiile noastre sunt mai bune, mai gustoase decât cele aduse din străinătate. Noi nu folosim tratamente chimice, tocmai pentru a produce roşii mai sănătoase. Roşiile aduse din străinătate sunt tratate chimic, tocmai pentru a părea proaspete mai mult timp“, a spus Petru Păvălaş, cultivator de roşii din oraşul Curtici.Localitatea a devenit renumită datorită părădăicilor. În fiecare an, aici se organizează un festival dedicat vestitelor legume.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi