Arad: UTA revine în iarbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: UTA revine în iarbă

Ionuț Popa și-a lăsat jucătorii liberi duminică și ieri. De azi, UTA își reia treaba.

Alb-roșiii intră-n linie dreaptă pentru meciul cu Drobeta Turnu Severin, programat sâmbătă seara. Batin și colegii săi încep ciclul de pregătire cu antrenamentul din această dimineață, iar de la ora 17,00, Mister a programat un amical cu Avântul Tîrnova, din liga a 4-a. Meciul se joacă pe stadionul ”Francisc Neuman”.

S-a rupt
Popa nu contează timp de 7 zile pe stângaciul Marius Roman. Fotbalistul are probleme cu clavicula după unul din antrenamentele săptămânii trecute și i s-a recomandat o pauză. Utiștii speră să-l recupereze până sâmbătă. În rest, Edson, Buican, Copil și Mihuț, jucători care au acuzat mici probleme de ordin medical, sunt apți.

Dino Eze, ca și Osei
Acum trei ani, arădenii au încercat să-l transfere pe Emmanuel Osei, ghanezul care a jucat la Timișoara. Sosirea africanului s-a amânat de pe o săptămână pe alta, până nu s-a mai materializat. Situația de acum, cu Dino Eze în rol principal, tinde să devină similară. Nigerianul era așteptat la mijlocul săptămânii trecute, dar n-a ajuns nici până azi la Arad. Deși conducerea i-a trimis bani de drum!

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar