Arad: Artiştii se promovează la festivalul handmade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hainele realizate manual au fost atracţia evenimentului

Culoarea, imaginaţia, talentul şi creativitatea tinerilor au fost elementele de bază ale evenimentului. Zeci de arădeni s-au delectat cu creaţiile tinerilor artişti adunaţi în cadrul primului festival de gen organizat vreodată în Arad.

Sub denumirea „I made this”, prima ediţie a festivalului arădean de handmade a adunat 31 de participanţi, care şi-au expus creaţiile proprii în cadrul evenimentului care îşi propune să promoveze latura artistică a tinerilor.

„Festivalul vine în sprijinul artiştilor arădeni, inspirat de târgurile organizate pe aceaşi temă în Timişoara sau Cluj. Deşi în cele două oraşe handmade-ul este combinat cu vintage-ul, suntem surprinşi să avem atât de mulţi participanţi la prima ediţie organizată la Arad”, a declarat Patricia Tulcan, coordonatorul şi iniţiatorul acestui proiect.

Prima zi a festivalului, un real succes


Festivalul s-a bucurat de succes încă din prima zi, dovadă fiind prezenţa într-un număr foarte mare a arădenilor interesaţi de conceptul de handmade. Expozanţii din Arad, Timişoara şi Cluj au încercat să atragă interesul vizitatorilor prin cât mai multe culori, cuprinse în creaţii unicat. Astfel, de la bijuterii, poşete, produse vestimentare, până la picturi şi accesorii tematice sărbătorilor de iarnă, evenimentul a pus la încercare latura artistică a expozanţilor.

„Prin astfel de evenimente încercăm să descoperim tineri talentaţi care fac handmade, să-i adunăm la un loc, cât şi pentru a promova latura artistică arădeană. Cât priveşte succesul primei ediţii, mă voi lăsa surprins de rezultat”, a mărturisit Gabriel Gorgan, preşedintele asociaţiei WWMP, care s-a ocupat de organizarea evenimentului.
Festivalul îşi va închide porţile în această seară cu un after party, marca Bread & Butter.

Creaţii vestimentare amuzante

Piesele de rezistenţă au fost reprezentate de creaţile vestimentare ale Arinei Varga, fashion designer, care încearcă să îmbine culoarea şi conceptul de versatil în domeniul vestimentaţiei. „Creez totul manual. Ideea pe care mă axez este să faci ceva distractiv, să oferi o mare libertate de creativitate”, a spus tânăra creatoare.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!