Apropiere sezonului estival îi împinge pe mulţi iubitori de peşte, la braconaj

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Arad a fost prins la pescuit ilegal, pe malul Mureşului, în dreptul localităţii Zădăreni.

T.M. a căzut în plasa jandarmilor înainte să reuşească să prindă câţiva peşti. “O patrulă de jandarmi aflată într-o acţiune în cooperare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, l-au prins în flagrant pe bărbat cu  o unealtă de pescuit comercial a cărei deţinere este neautorizată şi un pripon cu 9 cîrlige  pe care urma să le folosească la pescuit”, a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Arad.

Jandarmii au confiscat uneltele de pescuit şi i-au întocmit bărbatului actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale. Dosarul cu actele premergătoare va fi înaintat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru continuarea cercetărilor.