Anchetă în liceul ghetou: bătăuşii vor fi sancţionaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Băncescu, elevul de la „Csiki Gergely” care a ameninţat un tânăr cu electroşocuri, şi cel din urmă, care a devenit violent, au stârnit un scandal. Inspectoratul Şcolar cere rapoarte de la directorii şcolilor în care învaţă ambii elevi, care să explice de ce au existat împrejurări prielnice unei scene violente.

În timp ce Daniel Băncescu se recuperează la spital, după ce a fost lovit cu pumnii şi picioarele, directorul Liceului „Csiki Gergely“ trebuie să explice de ce un tânăr care învaţă în altă parte a putut intra în şcoală. Şi directorul de la Liceul Sportiv, cel în care învaţă bătăuşul, trebuie să spună de ce adolescenţii pot ieşi din instituţie în timpul orelor.

 „Aşteptăm să primim sancţiunile care se vor lua la nivelul celor două şcoli”, a declarat Nicolae Pellegrini, director adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Directorul liceului unde a avut loc altercaţia recunoaşte că în momentul de faţă poarta şcolii este stricată. „Nu m-am gândit că o să iasă o bătaie atâta timp cât acesta (bătăuşul – n.r.) a venit să-şi revadă foştii colegi”, a spus Bela Iuhasz, directorul liceului unde a avut loc bătaia. Inspectorii şcolari spun, de asemenea, că ideal ar fi ca în fiecare liceu să existe o firmă de pază, pentru a se evita astfel de incidente.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate