Alegeri prezidenţiale 2014. În patru ore, peste 300 de arădeni şi-au făcut acte de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de arădeni şi-au făcut cărţi de identitate în ziua în care au loc  ALEGERILE PREZIDENŢIALE 2014, când Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei (DJEP) Arad a deschis toate cele 19 birouri din judeţ.

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Populaţiei au declarat că între orele 08 şi 12 au fost eliberate 327 de documente de identitate noi, în timp ce media zilnică este de 180. Asta înseamnă că în patru ore au şi-au făcut acte aproape de două ori mai mulţi arădeni decât într-o zi întreagă, pentru că media zilnică este de 180 de documente eliberate.

„A fost un flux mare de cereri pentru cărţi de identitate permanente şi provizorii, dar nu s-au format cozi. Cei care au depus cererile dimineaţă au primit actele două-trei ore mai târziu, astfel că pot vota”, a declarat Cristina Vlad, şefa DJEP.

Se estimează că până la ora închiderii birourilor din judeţ vor fi eliberate 600 sau 700 de documente, adică de trei sau patru ori mai multe decât într-o zi obişnuită. Sâmbătă au fost eliberate 440 de cărţi de identitate. 

Vă mai recomandăm: UPDATE Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. În judeţul Arad este de 17,4 la sută

FOTO Alegeri prezidenţiale 2014. Liderii politici au ieşit la vot
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat