Adevărul.ro vă prezintă declaraţiile martorilor prezenţi la procesul cazului Trifa, de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul, în care Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan sunt acuzaţi că l-ar fi ucis pe tânărul Traian Trifa, fiul fostului preşedinte al Tribunalului Arad, se tărăgănează deja de mai bine de un an. Coincidenţă sau nu, Curtea de Apel de care aparţine Tribunalul Sibiu, se află tocmai în judeţul natal al tatălui victimei Traian Trifa.

Pentru a confirma cele declarate atât de Florin Moldovan cât şi de fosta sa concubină, Lavinia Karacsony, în instanţă a fost prezent Ghunter Lehmann, finul lor. Acesta a precizat că în ziua de 21 mai 2004, atât Moldovan cât şi Răchită cu fosta sa concubină, au fost la el acasă, la fel cum procedau în fiecare an de Sfinţii Constantin şi Elena. De asemenea, el a spus că era aproape paralizat în acea perioadă, din cauza unor probleme medicale pe care le avea, şi se afla ţintuit la pat. Astfel, declaraţia martorului Florin Vidican care susţinea în faţa procurorilor că Ghunter era şoferul lui Moldovan în acea perioadă şi că acesta l-a dus la un restaurant în Arad, unde s-ar fi discutat despre decesul fiului de judecător, este contrazisă, întrucât finul său era în imposibilitatea de a se deplasa aproape un an de zile.

Clanul Rohozneanu- alte încercări de manipulare

Interesantă a fost însă prezenţa unui deţinut din Oradea, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, condamnat la 30 de de detenţie. Bărbatul a povestit că nu a înţeles cum a ajuns martor în acest dosar, întrucât nu îi cunoaşte nici pe Răchită nici pe Moldovan. Curios este faptul că, martorul cu identitate protejată, despre care se bănuie că ar fi însuşi Uţu Rohozneanu, a depus la dosar un bilet, scris şi semnat de acest deţinut, bilet care a ajuns la ei tocmai de la acest deţinut. Pe foaie, erau aşternute pretenţiile lui Răchită şi a lui Moldovan.

„Scria că Florin Moldovan este de acord să mintă în instanţă la recursul ce urma să îl aibă clanul Rohozneanu şi să spună că nu ei au fost cei care l-au tăiat, însă în schimb, cere ca cei din clan să spună în cazul Trifa cum au ajuns să dea declaraţii”, a povestit deţinutul.

În fața judecătoarei, bărbatul a spus că într-adevăr el a scris acel bilet dar la cererea unei persoane care ia dat biletul scris doar ca să îl transcrie el și să îl dea înapoi, fără ca el să aibă habar despre ce se întâmplă.

Un orădean „a primit ofertă” în cazul Trifa

Acelaşi deţinut a povestit că, fiind din acelaşi oraş cu Alexandru Bundea, singurul din clanul Rohozneanu care a recunoscut că a venit să îl „aranjeze” pe Florin Moldovan, într-o zi la plimbător au discutat iar Bundea a povestit cum şi el ar fi fost abordat să dea declaraţii mincinoase împotriva lui Răchită şi Moldovan. Însă se pare că el a mizat pe adevăr, şi a refuzat oferta de a-şi înjumătăţi pedeapsa. Cel care a acceptat-o ulterior a fost un alt interlop din clanul Rohozneanu, Daniel Dragoman.

Crosa, pretinsa armă a crimei, cumpărată la trei ani de la crimă

Un alt subiect care s-a pus în discuţie a fost controversata crosă cu care procurorii spun că „e posibil” ca Moldovan şi Răchită să îl fi ucis în bătaie Traian Trifa în 2004. În instanţă a fost prezent un martor care a povestit că a fost de faţă când Răchită şi-a cumpărat setul de crose, abia în anul 2007, din Ungaria.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie