VIDEO „Gura Iadului“ din Atlantic. Locul unde nici cei mai curajoşi oameni n-ar îndrăzni să se plimbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula Queimada Grande din Brazilia FOTO: Prefectura Itanhaém/ via smithsonianmag.com

În Oceanul Atlantic se află o insulă unde puţini dintre cei ce pun piciorul pe ea supravieţuiesc. Motivul se datorează speciilor de vietăţi ce trăiesc acolo.

„Acesta poate fi cel mai înfricoşător loc de pe Pământ, cel puţin pentru cei ce le e frică de şerpi“, astfel începe un material publicat de huffingtonpost.com. Este vorba de Insula Queimada Mare, la 90 de mile distanţă de costa braziliană unde este oraşul São Paulo.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, pe această insulă ar trăi circa 4.000 de şerpi şi vipere, iar din unele rapoarte vorbesc de faptul că s-ar găsi un şarpe pe fiecare şase metri pătraţi. În plus, aceeaşi sursă precizează că veninul unui şarpe de pe această insulă ar fi de trei până la cinci ori mai puternic decât al unui şarpe de pe continentul american.

„Aproape fiecare brazilian ştie despre insulă, dar cei mai mulţi nu s-ar gândit vreodată să meargă acolo. Pe insulă ar fi 2.000 şi 4.000 de vipere aurii cu cap de lance, un dintre cele mai veninoase specii de şerpi din lume“, se arată pe smithsonianmag.com.

Folclorul local a păstrat istorisiri cumplite despre oameni care şi-au găsit sfârşitul pe această insulă. Una e despre un pescar care ar fi căutat banane pe insulă şi ar fi fost descoperit zile mai târziu în barca sa, mort într-o baltă de sânge, cu nenumărate muşcături de şarpe pe corp. O altă poveste e cea a ultimul portar de faruri care, împruenă cu familia, ar fi pierit în chinuri după ce şerpi ar fi intrat în casă printr-o fereastră.

Unii susţin că şerpii ar fi ajuns pe această insulă aduşi de piraţi ca să le păzească comorile, iar în timp şerpi s-au înmulţit considerabil. O altă ipoteză care ar explică numărul mare de şerpi de pe această insulă e că în urmă cu circa 11.000 de ani în urmă, nivelul mării ar fi crescut şi ar fi izolat insula de Brazilia.

Având în vedere pericolul, guvernul brazilian controlează strict orice vizită a oamenilor pe insulă şi impune să fie prezent un medic. Unele estimări susţin că în unele zone ale insulei ar exista un şarpe pe fiecare metru pătrat.

Cei din marina braziliană fac anual o oprire pentru întreţinerea farului care ar fi fost automatizat din 1920. pe insulă mai merg biologi şi cercetători. Interesul lor fiind vipera aurie cu cap de lance, una dintre cele mai veninoase din lume, aflat pe lista roşie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii. Un exemplar de această viperă se vinde pe piaţa neagră cu preţuri între 10.000 de dolari şi 30.000 de dolari, iar cererea ar fi mare, potrivit smithsonianmag.com.

Insula şerpilor este cea mai periculoasă insulă din lume. Credit video: Top 5s Finest 

Mai puteţi citi:

Cinci locuri de pe Pământ în care accesul oamenilor este interzis

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați