VIDEO Femeia care şi-a convertit dizabilitatea în şansă: „SMS-urile au fost inventate iniţial pentru surzi, iar acum le foloseşte toată lumea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elise Roy  FOTO: ted.com

Elise Roy, o avocată, artistă şi activistă pentru apărarea drepturilor omului din State, mărturisea într-o prelegere TED din America, că pierderea auzului „a fost cel mai grozav dar“ pe care l-a putut primi.

„Nu voi uita niciodată vocea mamei mele înainte să adorm. Imaginaţi-vă frica pură pe care am simţit-o când, la vârsta de zece ani, mi s-a spus că îmi voi pierde auzul“, astfel şi-a început prelegerea TED în septembrie 2015 Elise Roy, o activistă pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, dar şi un speaker motivaţional, din SUA.

În următorii 5 ani de la primirea veştii şi-a pierdut progresiv auzul. În ciuda şocului suferit, Elise afirma public că „pierderea auzului a fost cel mai grozav dar pe care îl puteam primi“ întrucât acum percepe lumea într-un mod unic, iar aceasta a ajutat-o să facă o diferenţă în lume.

Mai întâi a fost luptat ca avocat pentru respectarea drepturilor celor cu dizabilităţi. Şi-a expus ideile la Convenţia ONU. „Cea mai mare parte a timpului încercam să conving oamenii de aptitudinile celor cu dizabilităţi. Dar la un moment dat, după multe schimbări de carieră (...) am găsit o soluţie care cred că poate contribui la rezolvarea multor probleme, fie că este vorba de dizabilităţi sau nu. Această soluţie se numeşte design thinking“, explică Elise.

Conceptul amintit cuprinde cinci etape: identificarea problemei, observarea oamenilor în situaţii reale, propunerea cât mai multor idei, fie ele şi atipice, adunarea informaţiilor pentru obţinerea soluţiei, respectiv testarea şi punerea în practică a soluţiei găsite. Acest concept, adaugă Elise, a fost utilizat în mai multe domenii. 

„Am învăţat cum să folosesc design-ul pentru a schimba lumea în bine. (…) SMS-urile au fost inventate iniţial pentru surzi, iar după cum ştiţi, toată lumea le foloseşte. Am început să mă gândesc: Şi dacă ne-am schimba mentalitatea? Şi dacă am construi întâi pentru cei cu dizabilităţi, şi nu pentru cei fără? După cum vedeţi, când construim pentru cei cu dizabilităţi, găsim adesea soluţii care nu doar că se aplică tuturor, dar care sunt adesea mai bune decât soluţiile standard“, afirmă aceasta.

Potrivit acesteia, capacităţile ei de observaţie s-au îmbunătăţit în timp şi au ajutat-o să vadă lucruri pe care alţii nu le sesizează: „Lăsaţi-i pe cei ca mine să vă ajute. Lăsaţi-i pe cei cu dizabilităţi să vă ajute să vedeţi lucrurile altfel şi împreună puteţi rezolva cele mai mari probleme“. 

Mai puteţi citi:

VIDEO Şase schimbări majore prezise de Nostradamus pentru 2019

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%