Trei persoane rănite grav după ce maşina în care erau s-a răsturnat pe un câmp. O victimă a fost preluată de elicopterul SMURD | FOTO

0
Publicat:

Un autoturism în care erau trei persoane s-a răsturnat pe un câmp la ieșirea din Alexandria spre Turnu Măgurele, pe DN52, în zona Izvorul Rece.

foto Info Trafic 24

Din primele informaţii reiese că şoferul maşinii cu număr de Bucureşti a încercat să facă o depăşire, dar din cauza stării foarte proaste a drumului şi a vitezei a zburat în decor. Toţi cei trei ocupanţi ai maşinii au fost grav răniţi.

Salvatorii au intervenit cu o maşină de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. Ulterior a fost solicitat şi un elicopter SMURD, pentru a prelua o unul dintre răniţi, aflat în stare extrem de gravă.

foto Info Trafic 24

Din primele informații, una dintre victime a fost aruncată din autoturism și este în stare gravă, o alta a fost prinsă sub mașină, iar cea de-a treia este în stare mai bună, ținând cont și de faptul că a avut centura de siguranță.

Persoana care prezenta lovituri grave în zona capului a fost preluat de un elicopter SMURD, iar celelalte două se află la Spitalul Județean din Alexandria, una dintre ele intubată.

foto Info Trafic 24

„Din cauza lucrărilor de refacere a drumului, șoseaua nu este una sigură în zona respectivă, însă mulți șoferi, chiar și profesioniștii cu autotrenuri, circulă cu viteză și fac manevre periculoase pentru starea în care se află șoseaua.

Acest aspect a fost constatat și de noi, în urmă cu câteva zile, când am fost nevoiți să părăsim partea carosabilă pentru a face loc unui bolid care ne depășea cu viteză mult prea mare pentru a mai vorbi de siguranță pe drumul respectiv aflat în lucru”, potrivit Info Trafic 24.

foto Info Trafic 24
foto Info Trafic 24

Traficul rutier pe DN 52, la ieșirea din Alexandria către Turnu Măgurele, în zona Izvorului Rece, este blocat, momentan, ca urmare a acestui accident rutier.

„Polițiștii de află la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului și fluidizarea traficului. Vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor”, transmit reprezentanții IPJ Teleorman.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață