Terma Serv vrea să bage debranşaţii la plata căldurii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea care se ocupă de furnizarea  agentului termic în Alexandria le cere administratorilor să bage la plata întreţinerii şi debranşaţii. Până acum, doar trei din cele 96 de  asociaţii au decis în adunările generale să impună debranşaţilor plata unei cote indivize la căldură.

Conducerea Terma Serv susţine că, potrivit Legii 325/2006,  administratorii  au dreptul să ceară debranşaţilor plata unei cote indivize la căldură. “ Există lege care prevede aşa ceva. Bucureştiul ia bani, Constanţa ia bani, Braşovul ia bani, noi nu putem. Nu există aşa ceva. Există în primul rând ţevile care trec prin apartamente şi sunt părţi comune , şi,  în plus,  plasa de la subsol este tot parte comuna. Pentru acestea ar trebui să plătească toţi locatarii , inclusive cei debranşaţi”, ne-a spus Traian Constantinescu, directorul Terma Serv.
Conducerea societăţii spune că fiecare apartament debranşat ar trebui să plătească măcar 20 de lei, cotă indiviză la căldură considerând că în acest fel s-ar reduce cheltuielile cu căldura pentru cei rămaşi în sistem. “ Dacă s-au percepe cotă parte pentru căldură debranşaţilor, atunci ceilalţi locatari rămaşi în sistem ar avea costuri mai mici. Ei suportă acum costul căldurii  înregistrată de gigacalorimetru la scară”, a mai spus directorul Terma Serv.

Administratorii sunt convinşi că nu vor vedea niciun leu

Ideea Terma Serv nu este agreată de administratorii asociaţiilor de proprietari care spun că nu vor vedea niciun leu de la debranşaţi.  Cum cerinţa din partea societăţii a venit la finalul sezonului rece, administratorii sunt cu atât mai mult, nemulţumiţi. “ Trebuia să ne fi spus de la început, nu acum, când mai e o lună şi se opreşte căldura. Cu siguranţă oamenii nu vor fi de acord să plătească”, ne-a spus Florin Bazavan, preşedinte Condominiul 86. În ceea ce priveşte debranşaţii, aceştia sunt şi mai vehemenţi . “ Eu sunt debranşat de trei ani, nu mă interesează ţevile lor, să vină să şi le ia. Am centrală, nu mă încălzesc de la ţevi. Dimpotrivă, de la pereţii mei se încălzesc şi vecinii. Nu le dau niciun ban”, ne-a spus Tudor Opaina, un alexăndrean debranşat.

La Condominiul 22, debranşaţii plătesc deja 5 lei pe cameră

Trei asociaţii din oraş au aplicat sistemul cu plată pentru debranşaţi, înainte ca Terma Serv să ceară acest lucru. Administratorii spun însă că oamenii plătesc cu greu. “ La noi, amstabilit în adunarea generală,  o taxă de 5 lei pentru debraşaţi. Numai cei care şi-au izolat ţevile nu plătesc. Oricum, chiar şi 5 lei , plătesc foarte greu. Dacă am recalcula cotă parte, nu ar mai plăti deloc”, ne-a spus Vasile Glonţeanu, preşedinte Condominiul 22.

CIFRA
8300
Din cele 15.000 de apartamente existente  în Alexandria, 8700 sunt debranşate. Cel mai mare val de debranşări s-a înregistrat vara trecută, când 2000 de apartamente au ieşit din sistem.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie