Repartizarea locuinţelor ANL a înregistrat un nou eşec în Consiliu local. Consilierii PNL au refuzat să voteze, invocând suspiciuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Consilierii locali din opoziţie au refuzat să voteze proiectul privind lista de repartizare a  noilor locuinţelor ANL din Alexandria. Documentul referitor la repartizarea celor 55 de noi locuinţe ANL din zona Han Pepinieră s-a aflat pentru a doua oară pe masa consilierilor, după ce în şedinţa de vineri nu a putut fi aprobat în lipsa a două treimi dintre voturi.

Şedinţa extraordinară a Consiliului local Alexandria a fost una plină de discuţii în contradictoriu. În vreme ce aleşii opoziţiei şi-au explicat abţinerea de la vot, reprezentanţii puterii au continuat să susţină că documentul trebuie aprobat cât mai repede şi că nu există motive de suspiciune.

Consilierii opoziţiei  au explicat că refuză să voteze proiectul  pe motiv că există suspiciuni în întocmirea punctajelor şi a repartizărilor. Consilierii PNL au solicitat un răgaz de două săptămâni pentru reanalizarea dosarelor.

”Îmi cereţi mie să votez un proiect sau o repartiţie la care nu am participat cu nimic. Eu nu am văzut nici un dosar, nici măcar unul. Cu toată stima vă spun, două săptămâni sunt de ajuns pentru a ne pune şi pe noi la curent. Eu vin şi mă uit pe toate dosarele. Poate că suspiciunea mea este doar o suspiciune şi rămâne aşa şi atunci o să aveţi votul meu”, a spus consilierul local Florin Titirişcă.

”E foarte grav ce spuneţi dacă ziceţi că sunt suspiciuni. Nici eu nu cred că vreun coleg consilier îşi permitea să adauge sau să taie puncte de la cineva cu atât mai mult că fiecare poate să îşi facă propriul punctaj. Avem punctajele publice, fiecare îşi ştie situaţia şi îşi poate face punctajul. Nu poate fi amânat proiectul, ştiţi foarte bine”, a fost replica primarul Victor Drăguşin.

 La şedinţa de ieri, au fost prezenţi 4 din cei 6 consilieri al PNL, însă toţi s-au abţinut de la vot. Ca şi data trecută, PSD nu s-a putut baza pe votul lui Florea Voicilă care s-a abţinut de la vot, în condiţiile în care nora sa se numără printre beneficiarii locuinţelor.

 Prezenţi, pe margine, au fost la şedinţa Consiliului local şi câţiva dintre beneficiarii care ar trebui să se mute în locuinţele noi. Ei şi-au susţinut cauza şi  le-au cerut explicaţii consilierilor care nu au votat lista de repartizare.

Chiriaşii ar fi trebuit să se mute în casele noi de mai bine de o jumătate de an. Cele 55 de locuinţe ar fi trebuit să fie gata iniţial în octombrie 2014, însă din cauza întârzierii lucrărilor acesta au fost recepţionate abia la începutul lunii iunie. După respingerea proiectului în şedinţa de astăzi, acesta urmează a fi repus pe ordinea de zi în şedinţa din 30 iulie.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele