Recenzorii şefi din Alexandria şi-au încasat indemnizaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, vreme de mai multe săptămâni au trăit emoţia aşteptării indemnizaţiilor cuvenite, iată că recenzorii şefi din Alexandria au reuşit să-şi încaseze banii pe munca prestată, cu o zi înaintea noului an.

Pentru a evita pierderea banilor respectivi de către Prefectură şi, evident, un sir nesfârşit de procese cu recenzorii  nemulţumiţi, subprefectul Victoriţa Diaconu a luat decizia de a încheia convenţiile civile cu cei ce refuzaseră să facă acest lucru când Prefectura le-a oferit posibilitatea, adică înaintea demarării procesului de recenzare a populaţiei.  Drept urmare, în dimineaţa penultimei zile din acest an, recenzorii şefi  s-au prezentat la Prefectură pentru a semna convenţiile civile şi pentru a-şi încasa indemnizaţiile înainte de Revelion. Potrivit acestora, sumele încasate se ridică la 670 de lei, bani care, pentru mulţi dintre ei înseamnă un Revelion mai îmbelşugat şi un început de an mai liniştit. Procesul a decurs firesc şi iată, că finalul de an a adus, chiar şi în lipsa prefectului Niţulescu, rezolvarea celor mai multe dintre problemele pe care le-a avut de înfruntat Alexandria în ultimul timp.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete