Programul ”Lapte şi corn” debutează şi în Teleorman, la aproape o lună de la începerea şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laptele şi cornul vor ajunge în şcolile din zona Alexandria, începând de astăzi, 9 octombrie, la aproape o lună de la debutul noului an şcolare. Elevii din celalalte zone ale judeţului vor primi produsele peste aproximativ două săptămâni, după cum promit autorităţile.

Potrivit autorităţilor judeţene, programul ”Lapte şi corn” debutează, astăzi,  în zona Alexandria, aceasta fiind singura zonă pentru care procedura de achiziţie a produselor lactate şi a celor de panificaţie s-a finalizat. Pentru zonele Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede, Zimnicea şi Videle achiziţia de produse lactate şi panificaţie este în procedură de evaluare, urmând ca în cel mult două săptămâni să fie distribuite la nivelul întregului judeţ atât laptele, cât şi cornul.
În ceea ce priveşte procedura de achiziţie a fructelor proaspete, în prezent sunt evaluate ofertele depuse urmând ca, în cel mult două săptămâni să fie finalizată licitaţia. Motivul întârzierii demarării programului îl reprezintă dezinteresul agenţilor economici pentru licitaţiile lansate de autorităţi.
Autorităţile judeţene susţin că şi-au făcut temele din timp şi au deschis licitaţii pentru achiziţionarea produselor lactate şi de panificaţie încă din luna mai. Cu toate acestea, nu s-au găsit la timp firme interesate să aducă lapte, corn şi mere în judeţ.

Anul acesta, aproximativ 31.000 de elevi  ar urma să beneficieze de pachetul întreg de produse lactate şi de panificaţie, iar bugetul alocat pentru punerea în aplicare a acestui program este de aproximativ şase milioane de lei.


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?