Profesoara de desen surprinsă în imagini XXX şi-a dat demisia
0Profesoara de desen de la Şcoala gimnazială nr. 2 din Turnu Măgurele, surprinsă în ipostaze indecente într-un filmuleţ care a circulat pe internet, şi-a dat demisia. Cazul ei a fost discutat în cadrul Comisiei de disciplină din şcoală.
Cazul Cameliei Oprea, profesor de desen la Şcoala gimnazială Turnu Măgurele, a fost discutat, ieri, în cadrul Comisiei de disciplină de şcoală.
Tânara de 25 de ani, personaj principal într-un filmulet de tip videochat, care a circulat pe internet, a ales să-şi dea demisia pentru a nu aduce prejudicii unităţii care a angajat-o.
Camelia Oprea suplinea la Şcoala gimnazială nr 2 din Turnu Măgurele 7 ore de desen pentru care primea un salariu de 300 de lei. Absolventă de Geografie, tânăra nu a trecut de titularizare şi aşa a ajuns să suplinească ore de educaţie plastică.
Camelia Oprea a ajuns în centrul unui scandal cu tentă sexuală după ce, pe un site de ştiri din Turnu Măgurele, au apărut imagini compromiţătoare în care tânăra pare să facă videochat. Profesoara a recunoscut că ea este cea din imaginile filmate în perioada studenţiei, dar că nu este vorba despre videochat, ci despre un act intim, cu iubitul de la vremea respectivă.
„ Faptul că şi-a dat demisia a fost voinţa profesoarei. Dânsa a ales şi a motivat acest lucru cu faptul că nu vrea să creeze prejudicii imaginii şcoli”, a declarat Emilian Vrăjitoarea, inspector general adjunct din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean.