Primăria Alexandria vrea să facă un credit de 24 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La propunerea primarului Victor Drăguşin, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre potrivit căruia municipalitatea va contracta un credit de 240 de miliarde de lei vechi (24 de milioane de lei noi).  Un proiect plasat strategic la finalul şedinţei de Consiliu local , introdus pe ultima sută de metri pe ordinea de zi şi  justificat îndelung de primarul Drăguşin.

Municipalitate face creditul ” preventiv”, după cum a încercat să explice primarul Victor Drăguşin. Teoretic, banii sunt împrumutaţi în vederea realizării unor investiţii : reabilitarea cartierelor F-uri şi I-uri şi amenajarea peisagistică a Parcului Pădurea Vedea. Practic, după spusele primarului, aceste investiţii se speră a fi făcute cu fonduri europene .

Raţiunea pentru care municipalitatea se împrumută a fost explicată de primarul Victor Drăguşin : primăria vrea să acceseze fonduri europene pentru cele două obiective amintite mai sus, dar cum procedura este greoaie şi banii europeni vor veni , în cel mai fericit caz, abia în 2016, edilii s-au gândit să facă dinainte nişte paşi şi anume contractarea acestui credit care să permită organizarea licitaţiilor. În susţinerea celor explicate, primarul a adăugat că va fi contractat un credit la o bancă care să nu perceapă dobânzi atâta vreme cât suma rămâne neutilizată.

Intenţia municipalităţii de a se împrumuta de o sumă importantă de bani pentru realizarea unor proiecte despre care aceeaşi municipalitate susţine că vor fi făcute cu fonduri europene a iscat suspiciune din partea consilierilor locali PDL care nu au votat proiectul.

”Aţi făcut ce-aţi făcut şi aţi adus proiectul asta, fiind unul important, pe ultima  sută de metri. Dacă dumneavoastră vi s-a părut atât de banal sa iei o linie de credit de  5 milioane de euro... Nu văd un acord al Ministerului Finanţe . Nu vad la ce vă trebuiesc aceşti bani din moment ce nu ştim încă dacă proiectele vor fi aprobate. Nu înţeleg de ce vreţi să luaţi banii înainte. Numai dacă nu cumva, după ce luaţi creditul, veţi veni cu un alt proiect şi banii să îi cheltuiţi în alt fel”, a spus consilierul PDL Florin Titirişcă.

În replică primarul a continuat să justifice creditul afirmând că , numai după aprobarea proiectului în Consiliu local, va trebui cerută aprobarea Ministerului Finanţelor, aceasta fiind o ultimă formalitate.

Potrivit primarului Drăguşin, cu acest credit nu se atinge limita maximă a gradului de îndatorare a oraşului. ”  Am fi putut să luăm 34 de milioane, am mers doar pe 24 de milioane de lei”, a spus Victor Drăguşin.

Alexandria are, în prezent, potrivit declaraţiei primarului, un grad de îndatorare de 17%, cel maxim permis de lege fiind de 30%.

 Ministerul Finanţelor a respins până acum două credite pe care Primăria Alexandria a vrut să le facă în anii trecuţi

 Primăria a mai vrut să facă două credite în ultimii doi ani. Unul  era destinat implementării proiectului cu  centralele termice de scară, o idee eşuată a actualei muncipalităţii. Cel de-al doilea credit, pe care Primăria Alexandria a vrut să-l contracteze anul trecut , a fost respins ,după spusele primarului, pentru că nu au fost fonduri disponibile pentru autorităţile locale.

 Ce înseamnă amenajare peisagistică Pădurea Vedea

 Parcul Pădurea Vedea, promisiune nelipsită din nicio campanie electorală a ultimilor ani şi neonorată până în prezent este obiectivul pentru amenajarea căruia edilii vor să  cheltuie 6.181.620 de lei din creditul de 24 de milioane de lei. Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi în Consiliul local Alexandria ” Amenajarea peisagistică parc Pădurea Vedea ” presupune : amenajarea spaţiului verde, sistem de iluminat şi reţea de alimentare cu energie electrică , reabilitarea aleilor pietonale existente, zona de fitness, pista pentru biciclete, zona terenuri multisport , mobilier specific pentru parc, infochioşcuri şi panouri informative, locuri pentru gratar, reamenajare taluze lac, amenajare insula existentă, foişoare de lemn şi spaţii de recreere”. Termenul de execuţie al obiectivului ar fi de 12 luni.

Reabilitarea cartierelor blocurilor F-uri şi I-uri este o investiţie pentru care municipalitatea estimează că se vor cheltui 17, 8 milioane de lei,

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort