Prima „pietricică” din Autostrada Sudului a fost pusă... urmează birocraţia şi turnarea asfaltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate al Autostrăzii Sudului a fost semnat foto: Claudiu Dumitrache

Judeţul Teleorman va avea autostradă. Contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate al viitoarei Autostrăzi a Sudului, dintre Bucureşti şi Timişoara, a fost atribuit. Autostrada va trece şi prin Alexandria şi Roşiorii de Vede.

În următorii 15 ani prin judeţul Teleorman va trece Autostrada Sudului. Contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate al viitoarei Autostrăzi a Sudului a fost semnat de directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Mircea Pop, şi administratorul firmei Expert Proiect 2002 din Bucureşti, Cristian Borbely.

Valoarea contractului este de aproape 170.000 de euro, fără TVA, iar studiul va trebui finalizat până în luna iunie 2013.

„Până la finalizarea acestui prim document tehnic, la mijlocul anului viitor, vom căuta sursele de finanţare pentru un asemenea obiectiv important. Ne vom lupta cu Comisia Europeană pentru cel puţin o parte a fondurilor, după cum parteneriatul public-privat poate fi o soluţie”, a declarat şeful CNADNR, Mircea Pop.

Cea mai mare autostradă din ţară, peste 500 km, pleacă din Bucureşti şi se opreşte în Timişoara, după ce trece prin Alexandria - Roşiorii de Vede – Slatina – Craiova - Drobeta Turnu Severin şi Lugoj.

Costurile construcţiei sunt estimate la peste 3 miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu