Povestea lui Anastase Dragomir, românul care a inventat cabina catapultabilă, folosită la avioanele supersonice

Numele lui Anastase Dragomir a intrat în istoria ştiinţei şi tehnicii internaţionale, după ce românul a perfecţionat un sistem pentru salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente. El a inventat scaunul ejectabil, folosit de americani la avioanele supersonice.

Anastase Dragomir s-a născut la data de 6 februarie 1896 la Brăila, într-o familie cu şase copii. A făcut şcoala în oraşul natal şi a urmat cursurile Politehnici, pasionat de aviaţie. După facultate a plecat în Franţa unde a lucrat o vreme la mai multe uzine de avioane. Aceasta a fost perioada în care i-a venit ideea perfecţionării unui  sistem pentru salvarea pilotilor şi a pasagerilor în caz de accidente aviatice.  Primul pas către invenţia sa l-a făcut în 1928, în Franţa.

Pe 3 noiembrie 1928 a depus cererea de brevet numită  ”Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne” . În realizarea invenţiei, Anastase Dragomir a fost ajutat de un alt român, Tănase Dobrescu.

Aşa cum era descrisă în brevetul obţinut în aprilie 1930, invenţia însemna „un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomotie aeriană, fiecare pasager având o paraşută  proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel încât paraşuta,împreuna cu pasagerul instalat pe scaun, sa treacă printr-o deschizatură a podelei“ .Invenţia era menită să ofere un plus de siguranţă piloţilor şi pasagerilor aparatelor de zbor. 

Invenţia românului nu s-a bucurat într-o primă fază de succes în rândul companiilor aviatice care s-au ferit să investească în sistemul său. Abia după îndelungi insistenţe, românul a reuşit să obţină finanţarea necesară pentru construirea cabinei catapultate. Sistemul costisitor la acea  vreme a fost construit în mărime naturală după planurile românului abia în 1929. 

Invenţia a fost experimentată pe  28 august 1929 în apropierea aeroportului Orly, Paris. Cabina catapultabilă a fost monată într-un avion Farman pilotat de aviatorul Lucien Bossoutrot, care la acea vreme deţinea recordul de durată a unui zbor fără escala. Prima punerea în practică a invenţiei a fost un succes total numele românului ajungând cunoscut în toată  lumea aviaţiei.

Celula paraşutată

Întors în România, românul a repetat demonstraţia pe Aeroportul Băneasa, încercarea dovedindu-se şi în ţară un succes. A preferat să rămână în România pentru a-şi perfecţiona sistemul de salvare. Câţiva ani buni şi-a continuat cercetările şi în 1950 a obtinut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658/1950, pentru  invenţia „Celula paraşutată“.

În brevet, invenţia era descrisă astfel : ”folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, folosirea unei cabine etanşe sau semietanşe, în functie de efectuarea zborului la anumite înălţimi, şi folosirea pentru cabinele semietanşe a unui dispozitiv mecanic care să permită, în caz de nevoie, debitarea oxigenului si aerului necesare vieţii“. Şi-a continuat demersurile care vizau construirea în România a unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile pentru pasageri. 

Zece ani mai târziu, în 1960, Anastase Dragomir a mai obţinut un brevet românesc pentru o aeronavă de transport echipată cu mai multe cabine ejectabile.

Invenţiile lui Anastase Dragomir au fost folosite de armata americană. Inginerii din America au reuşit să ducă la un al nivel demersurile românului, având resurse financiare mai mari, şi au transformat cabina catapultantă într-un veritabil scaun ejectabil. 

Scaunul ejectabil care a plecat de la ideea românului a fost aplicat, mai târziu, pe avioanele supersonice militare. Anastase Dragomir a murit la vârsta de 70 de ani, în 1966.