Povestea celui mai controversat poliţist român. Eugen Alimănescu, comisarul care provoca tâlharii pentru a-i împuşca

Comisarul Eugen Alimănescu, celebru poliţist român, a fost un personaj controversat. A creat Brigada Fulger, o divizie de poliţişti care a acţionat pe urmele celor mai celebri infractori de la începutul secolului. Prefera să provoace infractorii să riposteze pentru a-i împuşca pe loc. A fost folosit de comunişti pentru execuţii politice şi a sfârşit într-un mod misterios.

Comisarul Eugen Alimănescu a fost cel mai controversat poliţist român. I s-a spus ” Comisarul de Fier” sau ” Invincibilul” şi a fost asemuit cu celebrul poliţist american Eliot Ness, cel care a reuşit să îl aresteze pe Al Capone, în anii 30. 

Perioada de glorie a poliţistului Eugen Alimănescu a fost  după al Doilea Război Mondial într-un Bucureşti terorizat de crime, jafuri şi nenorociri. A rămas în istorie drept un justiţiar pentru care nu existau reguli atunci când era vorba de prinderea infractorilor. Se spune chiar că poliţistul prefera să-şi provoace fugarii să reacţioneze, pentru a îi putea împuşca în voie.

"Dibaci mânuitor a tot soiul de arme, tintaş fara de pereche, iar pe deasupra dotat cu un mare curaj, era şi de aşteptat ca în scurt timp cei mai temuti banditi sa-i cada victime ”. Aşa îl descria pe vestitul poliţist ziarul ”Universul”.

Alimănescu s-a născut pe 26 iulie 1916, la Slatina. Tatăl său era funcţionar la primărie, iar mama sa, casnică. A absolvit o şcoală de contabilitate şi comerţ la Slatina şi a lucrat ca funcţionar la Institutul de Cooperaţie Bucureşti. Mai târziu s-a angajat contabil la o societate din Bucureşti.  A fost concentrat la Batalionul 20 Transmisiuni având gradul de sergent. A participat la război , fiind trimis pe frontul din  URSS. Pentru faptele din război a fost decorat cu Virtutea Militară. A intrat în Poliţie, după război, la vârsta de 29 de ani.

Pe 1 iunie 1945, şi-a depus cererea de intrare în rândul Poliţiei şi a fost angajat ca ofiţer operativ, misiunea sa fiind strângerea datelor din teren. A intrat în poliţie într-o perioadă în care capitala era un loc favorit pentru jefuitori şi criminali. Se spune că, în doar patru luni de activitate, a reuşit să prindă 1000 de spărgători. S-a evidenţiat şi a fost promovat la gradul de comisar.

Brigada Fulger

Comisarul Alimănescu a realizat că majoritatea colegilor săi erau corupţi. Aşa a ajuns să-şi înfiinţeze propria echipă, numită Brigada Fulger în care a adunat 22 de tineri la fel de justiţiari.  Scopul brigăzii era „stârpirea bandiţilor şi borfaşilor din Capitală şi provincie”

Brigada lui Alimănesc avea în dotare maşini de interventie rapida şi pistoale automate pe care nu se sfiau să le folosească împotriva infractorilor Comisarul a descoperit că nu doar în rândul poliţiştilor îşi făcuse loc corupţia, ci şi în rândul judecătorilor. Nemulţumit că infractorii pe care îi prindea reuşeau să-şi obţină libertatea la scurt timp după arestare, oferind mită judecătorilor, comisarul a început să aplice metode discutabile de lucru. Provoca infractorii pe care îi urmărea în teren să reacţioneze împotriva lui în aşa fel încât să îi poată împuşca pe loc şi să aibă acoperire. În rapoartele sale,  justifica infractorii împuşcaţi pe teren cu faptul că fie aceştia au încercat să fugă de sub escortă, fie au ridicat arma împotriva lui.

„Eugen Alimănescu a găsit o metodă radicală de a scăpa Bucureştii de infractori. Cum îi prindea, el nu-l mai aresta. Îi împuşca pe loc. După care făcea raport că individul încercase să fugă de sub escortă, că nu se supuse la somaţii, că ripostase cu arma în mână şi aşa mai departe”, scrie  Traian Tandin în volumul Cazuri judiciare celebre

În perioada de glorie a Brigăzii Fulger, numele lui Alimănescu şi arestările sale au ţinut prima pagină a ziarelor "De la o vreme, cronicile noastre politiste, în cari inainte îşi găseau loc, - pe una, doua sau trei coloane, - drame sentimentale, mici amoruri, cari sfârşeau fie pe patul unui spital, fie la morga, furturi marunte sau câte-un foc pe ici, pe colo, au devenit adevarate reportagii de razboi si pe drept cuvant pentru ca ele oglindesc desfăşurarea unor lupte îndarjite, ce se duc între bandiţi şi politişti, aceştia din urmă fiind în plină ofensivă, conduşi de cel mai cutezator politist pe care l-a avut candva Capitala: seful-poliţai Eugen Alimanescu", scria ziarul  Universul.

Avea rubrici dedicate în ziare

Faptele lui Alimănescu au fost, în perioada sa de glorie, cele mai citite ştiri ale ziarelor vremii. Comisarul avea rubrici dedicate în cele mai importante publicaţii.  În "Brigada lui Alimanescu în actiune" sau "Întâmplari din Capitală" apăreau zilnic informaţii despre faptele controversate ale poliţistului. 

Comisarul obişnuia să-şi fotografieze infractorii capturaţi sau ucişi în timpul misiunii. Îşi revedica ”captura” punând un carton lângă cadavre, pe care scria "Bandiţi ucişi în lupta cu Brigada Alimanescu"

Jaful de la Banca Naţională

Una dintre cele mai remarcabile acţiuni ale comisarului Alimănescu a fost capturarea tâlharilor care au spart Banca Naţională din Braşov.  Spărgătorii Voinescu si Cairo reuşiseră să dea cea mai mare spargere din istoria României. A jefuit Banca Naţională din Braşov şi au luat cu ei un milion de dolari şi 300 de cocoşei de aur.Cazul a fost dat spre rezolvare Brigăzii lui Alimănescu. Alimanescu a pus la cale o ambuscadă pentru a prinde tâlharii.Cei doi spărători s-au împuşcat reciproc în timpul operaţiunii.

L-a prins pe Iancu Berilă

Eugen Alimănescu a prins criminali celebri, intraţi în istorie pentru atrocităţile comise.  În mâinile lui a căzut şi Iancu Berilă, unul dintre cei mai odioşi asasini români. Berilă avea la activ 20 de victime, toţi brutari pe care îi omorâse pentru bani. Criminalul se angaja ucenic la diverse brutării din ţară, îşi studia patronii şi îi ucidea pentru a le lua banii. Cazul lui a fost dat spre rezolvare Brigăzii Fulger. În 1947, Alimănescu l-a prins pe Berilă  şi l-a imobilizat în somn. Asupra criminalului s-a găsit un cuţit cu care acesta plănuia să omoare următoarea victimă. 

Gica Cioc, poreclit Balaurul, un cunoscut infractor din Ferentari şi Argintarul, conducătorul unei bande de tâlhari au căzut şi ei în mâinile lui Alimănescu.

Metode de tortură

Despre metodele la limita legii pe care comisarul le-a folosit pentru prinderea infractorilor s-au creat o serie de legende.  Se spune că tehnicile de interogatoriu ale lui Alimănescu erau unele dintre cele mai brutale şi crude: „Pentru descoperirea infractorilor, foloseşte cele mai barbare metode de tortură ca: spânzurătoarea, le leagă la picioare ziare apoi toarnă petrol şi le dă foc, şi alte metode bestiale, schingiuind oamenii fără a ţine seama dacă sunt vinovaţi sau nu, făcându-i ca în timpul torturilor să declare lucruri ce nu le aparţin”. Comisarul ţinea în biroul său bice , arme sau cătuşe pe care le folosea pentru torturarea celor pe care îi ancheta. 

Folosit de Securitate

Alimănescu fusese cooptat de comunişti şi făcut membru al Partidului Comunist Român. Se spune că mulţi ani, Securitatea l-ar fi folosit pentru diverse execuţii în acţiuni de anihilare a rezistenţei anticomuniste.

După ce a ajuns ţinta mai multor acuzaţii legate de metodele sale ilegale de lucru, dar şi de faptul că făcea contrabandă cu obiectele confiscate de la infractori, Alimănescu a ajuns el însuşi ţinta Securităţii. S-a spus că declinul vestitului comisar a început în momentul în care comuniştii, care s-au temut de el, au considerat că nu le mai este folositor şi de teamă să nu le ridice probleme, au vrut să-l elimine cu orice preţ.

A  fost filat începând cu anul 1948. A căzut în dizgraţia regimului în 1951 şi a fost exclus din partid, fiind la scurt timp arestat de Securitate.I s-au pus în cârcă acuzaţii grave care vizau abuzurile şi crimele săvârşite în timpul carierei. 

Condamnat la muncă la Canal

Alimănescu a fost condamnat şi trimis de autorităţi  la Canal pentru „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi divulgarea secretului de stat”. Se spune că ar fi fost înregistrat aici sub un alt nume, nu cel real, pentru că la Canal se aflau majoritatea infractorilor pe care şeful Brigăzii Fulger îi arestase. "Canalul Morţii trebuia săpat, şi erau şi alte lucrări în perspectivă, o dată ce problema mâinii de lucru nu se mai punea: rezervele erau suficiente. Printre deţinuţii politici de aici se găsea şi un criminal, Alimănescu. Fusese adus de la lagărul Midia dintre cei de drept comun, care vroiau să-l linşeze. După ce omorâse sute de borfaşi cu care operase ani de zile, intrase în securitate. A participat alături de trupele Ministerului de Interne la lichidarea mişcării de rezistenţă, la început în Banat, împotriva colonelului Uţă, apoi în Făgăraş. Dar nu a apucat s-o lichideze, pentru că a fost arestat. De la Ocnele Mari a ajuns la Midia, de unde a fost salvat de administraţie din mâinile colegilor de drept comun şi adus la Kilometrul 4, lângă Cernavodă” , menţionează  Cicerone Ioniţoiu în volumul ” Morminte fără cruce”. 

A ieşit din detenţie după doi ani. S-a ocupat de debit de tutun până când i s-a înscenat o delapidare. Reţinut din nou, în timpul anchetei, a fost transportat cu trenul spre Zimnicea şi a murit pe drum în condiţii suspecte. Varianta oficială a fost că Alimănescu a încercat să fugă de sub escortă. Varianta neoficială care a circulat la nivel de zvon a fost că şeful Brigăzii Fulger, pe care comuniştii îl voiau eliminat cu orice preţ, a fost ucis.