Posibilităţi noi pentru angajarea tinerilor din mediul rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Situaţia foarte multor tineri teleormăneni din mediul rural este de-a dreptul disperată, în condiţiile în care mulţi dintre ei nu au acces la locurile de muncă scoase la dispoziţia publicului din judeţ şi devin şomeri de lungă durată.

Totuşi, Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman face eforturi susţinute pentru remedierea acestei probleme şi acum este partener în proiectul “Antreprenoriatul rural şi oportunităţi de dezvoltare în domeniul TIC-Premise pentru dezvoltare regională şi creştere economică”, finanţat din fonduri europene al cărui beneficiar este Getico Systems Bucureşti, proiect ce va fi implementat în următoarele 18 luni în Teleorman. În cadrul unei conferinţe de presă s-a prezentat acest proiect care are ca principal obiectiv dezvoltarea culturii antreprenoriale şi creşterea expertizei în vederea îmbunătăţirii abilităţilor, cunoştinţelor şi comportamentului managerial pentru mici sau viitori întreprinzători, în special tineri din mediul rural, din judeţul Teleorman, ce pot genera dezvoltare locală şi ocupare prin dezvoltarea afacerilor. Grupul ţintă al acestui proiect este constituit din 120 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Cursurile vor avea loc în patru sedii mobile ce vor fi amplasate în patru comune teleormănene ce vor fi selectate în urma unui studiu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele