Pompierii profesionişti din patru judeţe se iau la întrecere în Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.D. Ghica” va fi gazda concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, faza a III-a zonală. Concursurile se desfăşoară în perioada 27-29 iulie.

Pompierii militari profesionişti din cadrul a patru inspectorate pentru situaţii de urgenţă, din judeţele Teleorman, Argeş, Olt şi Giurgiu se vor întrece pentru obţinerea primului loc în vederea participării la etapa naţională.

Probele, deosebit de grele, care necesită foarte mare îndemânare şi pricepere, toate contracronometru, vor consta în: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ştafeta 4x100 metri” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Proba „Scara de fereastră”, poate cea mai spectaculoasă dintre cele patru, ce va consta în escaladarea unui turn până la etajul al treilea, cu o înălţime de 13,12 metri, se va realiza în cadrul Bazei de pregătire a pompierilor, din municipiul Alexandria, în ziua de 28 iulie, începând cu ora 08.30.

În aceeaşi zi, începând cu ora 11.30, pe Stadionul Municipal din Alexandria, se va desfăşura şi proba „Ştafeta 4x100 metri”.

În ziua de 29 iulie, concureţii loturilor sportive ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă vor avea de susţinut alte două probe, toate în luptă cu secundele pentru a obţine o clasare cât mai bună, pe Stadionul Municipal din Alexandria, şi anume: „Pista cu obstacole pe 100 metri”, începând cu ora 08.00 şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, începând cu ora 11.00.

Concursurile se vor încheia cu festivitatea de premiere, unde câştigătorii vor primii cupe, diplome şi medalii, în funcţie de clasarea pe podium.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat