O fetiţă de 3 ani a fost luată de apele pârâului Dâmbovnic. Pompierii o caută de patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De patru zile, pompierii teleormăneni caută trupul unei fetiţe de 3 ani dispărută, vineri, în apele pârâului Dâmbovnic din localitatea Poeni. Copilul care se afla în căruţă, a fost luat de ape în momentul în care părinţii au încercat să traverseze pârâul umflat de ploaie.

Fetiţa a dispărut în cursul zilei de  vineri, 5 decembrie . Părinţii au încercat să treacă albia râului umflat de ploaie cu o căruţă, însă utilajul a fost răsturnat. Doi dintre cei trei copii aflaţi în căruţă au fost salvaţi. Al treilea a dispărut sub ape.

”În data de  5 decembrie, vineri, poliţia a fost alertată prin 112 de către o persoană în legătură cu o familie din comuna Poeni care se deplasa dinspre satul Cătunu spre Banov  cu căruţa în care se aflau şi trei copii minori,  un băieţel  de 4 ani si 10 luni, o fetiţă de 3 ani şi 5 luni şi o fetiţă de 5 luni. Părinţii au vrut să traverseze albia pârâlui Dâmbovnic, însă din cauza debitului crescut al acestuia, ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute, căruţa s-a răsturnat.  Cei doi copii, de 4 ani şi respectiv 5 luni au fost salvaţi. Fetiţa de 3 ani a dispărut în apele pârârului” a spus Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman. 

Începând de vineri, după anunţarea poliţiei, au demarat căutările trupului copilului. Iniţial, pompierii din Videle şi poliţiştii au căutat fetiţa de-alungul pârâului, cu ajutorul bărcii. 

Căutările au continuat a doua şi a treia zi, de dimineaţă până seara. ” Astăzi este a patra zi de căutări. Misiunea e îngreunată din cauza lăstărişului crescut pe marginea pârului. Terenul este inundat, greu accesibil. Misunea se desfăşoară  cu barca pneumatică”, ne-a confirmat Gelu Adrian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman. 

Trupul copilului a fost căutat pe o distanţă de şase kilomeri, dar deocamdată nu a fost găsit.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete