Ne trebuie zeci de medici şi linii de gardă ca să trecem spitalele din judeţ în clasa a III-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unităţile spitaliceşti din judeţ s-au autoevaluat şi au transmis către DSP Teleorman cererile de clasificare după noua grilă stabilită de minister. Spitalul judeţean şi cele orăşeneşti intră în categoria a IV-a şi ar avea nevoie de zeci de medici, linii de gardă şi secţii noi pentru a trece în clasa a III-a.

Aşa cum a cerut ministerul, spitalele din judeţ şi-au numărat medicii, paturile, liniile de gardă şi secţiile şi s-au autoevaluat conform diagramei de la Ministerul Sănătăţii. Rezultatul nu este deloc unul îmbucurător pentru pacienţii teleormăneni: niciunul dintre spitalele orăşeneşti şi nici măcar Spitalul Judeţean, nu trec de clasa a IV-a, ceea ce înseamnă că în acest moment au un nivel de competenţă bazal şi pot trata doar afecţiuni cu grad mic de complexitate. Ambiţie să treacă la nivelul de competenţă superior au toate  spitalele aflate acum în categoria a IV- a, şi toate şi-au făcut planuri şi şi-au luat angajamentul că până la 31 decembrie 2011, vor duce la îndeplinire obiectivele pentru a promova în clasa a III-a şi pentru a primi bani mai mulţi de la minister. Unitatea cu cele mai multe şanse că treacă clasa este Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria. Potrivit conducerii unităţii aici nu ar mai fi nevoie decât de o secţie de nefrologie. “Am înaintat propunerea la DSP Teleorman pentru clasa a III-a. Pentru a ne încadra la acest nivel de competenţă avem nevoie de un compartiment de nefrologie, pe care o să îl înfiinţăm cât de curând în ambulatoriu. Noi sperăm ca pe viitor, după ce se reabilitează spitalul să aspirăm către o clasă superioară, dar astea sunt doar speranţele noastre, care în acest moment nu se pot realiza”, ne-a spus Florentina Cătrună, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă.

La Roşiori ar fi nevoie de 24 de medici

Cea de-a doua unitate spitalicască din judeţ ca mărime, Spitalul Caritas Roşiorii de Vede aspiră şi ea la încadrarea în categoria a III-a. ”Noi nu suntem nici de IV, nici de III. În acest moment ne-am făcut un plan pentru ca, până în decembrie, să ne încadrăm în categoria a III-a. Ne mai trebuie şase linii de gardă. Cea mai mare problemă va fi resursa umană, pentru că ne-ar trebui 24 de medici. Va fi foarte greu“, ne-a spus Lucian Alexe, managerul de la Caritas. Directorul de la Roşiori recunoaşte că atragerea de medici nu este o sarcină uşoară. “Ca să atragi medici trebuie să le creezi facilităţi. Ar trebuie să se implice autorităţile locale, să le ofere locuinţe. Salarizarea e deficitară, va fi destul de greu, dar noi vom face tot ce putem”, a adăugat Alexe.
Tot la clasa a III-a aspiră şi spitalele din Zimnicea şi Turnu Măgurele, care şi-au făcut de asemenea planuri de acţiune.

TBC , Balaci şi Poroschia, clasa a V-a

Spitalul de Pneumofiziolofie din Roşiorii de Vede şi cele de psihiatrie de la Balaci şi Poroschia se încadrează în clasa a V-a. Pentru aceste unităţi nu există perspective de promovare deoarece, potrivit diagramei MS, având monospecialitate, nu se pot încadra în altă categorie, decât V. “Spitalul Balaci se încadrează în mod automat în clasa a V-a. Numai în această clasă se putem înscrie, potrivit celor cinci criterii stabilite de minister”, a spus şi Dorina Ciobanu, directorul de la Spitalul Balaci.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model