Materiale de construcţii de la Episcopie pentru familiile afectate de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Familiile afectate de inundaţiile din primăvara acestui an sunt ajutate cu materiale de construcţii de Episcopiile din ţară. Astăzi ajutoarele au ajuns la Ciolăneşti, unde 70 de familii au avut de suferit din cauza inundaţiilor .

Fiecare familie va primi câte 20 de saci de ciment, 20 de saci cu adeziv pentru tencuială, cinci saci cu var şi 20 găleţi cu vopsea lavabilă.

Iniţiativa aparţine Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului care a cerut sprijinul celorlalte Episcopii din ţară.  "Acţiunea este a bisericii şi încă din momentul în care au fost inundaţi aceşti oameni, au fost ajutaţi de noi cu alimente. După aceea am făcut o evaluare a pagubelor şi am făcut un apel către celelalte Episcopii din ţară care au ajutat Episcopia Alexandriei şi Teleormanului cu o sumă de bani. 

Banii donaţi au ajuns la aceşti oameni sub formă de materiale de construcţii. Pentru toate familiile au fost achiziţionate aceleaşi materiale. Suma pentru fiecare familie se ridică la 1000 de lei” , a declarat protoereului Mircea Ionescu.

Zece parohii din cadrul Protoeriei Rosiorii de Vede au ajutat 170 de familii.

Una dintre cele mai afectate localităţi din Teleorman, în urma inundaţiilor de Paşte, a fost comuna Ciolăneşti. 70 de familii de aici au avut de suferit de pe urma potopului. Ajutoarele de la Episcopie au ajuns, astăzi, la familiile afectate din Ciolăneşti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată