Lumină pentru Liviu Vasilică. Comemorare la 12 ani de la dispariţia celui mai îndrăgit interpret teleormănean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de persoane au participat pentru al doilea an consecutiv la comemorarea organizată în memoria interpretului de muzică populară Liviu Vasilică.

Evenimentul a fost iniţiat de Instituţia Prefectului şi s-a desfăşurat la statuia lui Liviu Vasilică situată în faţa Palatului Administrativ din Alexandria.

"Anul acesta îmi doresc tare mult să fim un gând, o inimă, un dor şi să ne amintim, fără să ne mai spună cineva, că pe 1 octombrie Liviu Vasilică este eternitate şi avem obligaţia să îl ţinem în eternitate. El este cântec şi îl simţim în fiecare zi.", a spus în timpul evenimentului prefectul carmen Daniela Dan.

La comemorare au luat parte prieteni ai artistului, rude sau admiratori. "Au trecut 12 ani. Noi ne bucurăm că reuşim să îl ţinem în actualitate tot timpul anului. Anul acesta am decis să vin mai târziu, separat, pentru că în cei 12 ani tot singur am făcut ce am făcut în amintirea lui. Nu putem spune că avem o comemorare pentru Liviu Vasilică. Este doar o întâlnire care se face aici la statuia lui. Noi nu reuşim să îl preţuim suficient. Pentru mine este dureros că în alte locuri din ţară sunt comemoraţi artişti chiar de talie mai mică decât tatăl meu.", a declarat Florin Vasilică, fiul regretatului interpret.

Interpretul de muzică populară Liviu Vasilica a murit pe 19 octombrie 2004, la vârsta de 54 de ani. Cel mai mare interpret de folclor pe care l-a dat Teleormanul, s-a născut la data de 2 iulie 1950 în comuna Plosca, judeţul Teleorman. Toată viaţa sa a stat sub semnul folclorului. De profesie medic pediatru, Liviu Vasilică şi-a început activitatea activitatea artistică de solist de muzica populară în perioada studenţiei. 

Originalitatea repertoriului şi stilul unic de interpretare l-a propulsat pe primul loc la toate etapele naţionale ale  ale Festivalurilor Artei Studenţeşti. A debutat în cadrul emisiunii Tezaur Folcloric de pe postul naţional de televiziune. 

Cântecele lui Liviu Vasilică au făcut Teleormanul cunoscut la nivel naţional, ca fiind o oază de folclor autenic. Pasiunea lui Liviu Vasilică pentru tradiţii şi folclor a trecut dincolo de muzică, el fiind un cunoscut colecţionar de costume populare. Medicul pediatru Liviu Vasilică şi a petrecut mai toată viaţa pe scenă, ajungând un simbol al judeţului. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi