FOTO/Video Proxeneta teleormăneană acuzată de instigare la omor a fost condamnată la 21 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgescu Nicuşor (stânga) şiNicoleta Rădeanu (dreapta) au fost condamnaţi pentru omor calificat foto: Poliţia Română

Proxeneta teleormăneană, Luiza Dumitrache (Otevista), acuzată de instigare la omor a primit 21 de ani de închisoare. În acest caz a mai fost condamnat şi poliţistul teleormănean Constantin Dimancea pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

Magistraţii Tribunalului Giurgiu au decis ca Georgescu Nicuşor şi Dumitrache Luiza Georgiana să petreacă următorii 21 de ani în spatele gratiilor. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi pentru omor calificat şi, respectiv, de instigare la omor calificat.

Alături de aceştia, alte 3 persoane au primit pedepse cu închisoarea. Printre ei se află şi poliţistul teleormănean, Constantin Dimancea. El a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

Sentinţele Tribunalului Giurgiu

”Condamnă pe inculpatul GEORGESCU NICUŞOR DUMITRU la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. (..) Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. (..) Contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa de 7 ani închisoare (..) stabilind pedeapsa mai grea, de 16 ani închisoare, la care adaugă un spor de 5 ani închisoare, în final inculpatul GEORGESCU NICUŞOR DUMITRU urmând să execute pedeapsa de 21 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b din Codul penal, pe o durată de 10 (zece) ani după executarea pedepsei principale”, se arată în decizia Tribunalului Giurgiu.

De asemenea, ”condamnă pe inculpata DUMITRACHE LUIZA-GEORGIANA (foto) la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor calificat (...) Condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. (...) Contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa de 10 ani închisoare (...) stabilind pedeapsa mai grea, de 16 ani închisoare, la care adaugă un spor de 5 ani închisoare, în final inculpata DUMITRACHE LUIZA-GEORGIANA urmând să execute pedeapsa de 21 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b din Codul penal, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale”, se arată în aceeaşi decizie a Tribunalului Giurgiu.

Concubina ucigaşului, Nicuşor Georgescu a fost şi ea găsită vinovată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Din fericire la data comiterii infracţiunii era minoră, motiv pentru care pedeapsa aplicată de magistraţi a fost mai mică.

”Condamna pe inculpata RĂDEANU NICOLETA-MIHAELA, fără antecedente penale, necăsătorită, fără ocupaţie la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. (...) Condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. (...) Condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie. (...) Inculpatei i se aplică şi urmează să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a şi lit. b din Codul penal, pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale”.

În acelaşi dosar a mai primit pedeapsă şi Aurica Grosu. ”Condamnă pe inculpata GROSU AURICA la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de nedenunţare a săvârşirii infracţiunii de omor calificat”.

Nu a scăpat de comdamnare nici poliţistul teleormănean, Constantin Dimancea. El a fost găsit vinovat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului.

”Condamnă pe inculpatul DIMANCEA CONSTANTIN-ROBERT, la 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. (...) Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni – termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni”.

Filmul crimei

Oribila crimă s-a petrecut în data de 4 noiembrie 2011. O adolescentă de 16 ani din comuna teleormăneană Nenciuleşti a fost bătută, strangulată şi aruncată într-un canal de irigaţii. Cadavrul fetei a fost descoperit de poliţiştii pe 28 decembrie 2011, la circa o lună după ce a fost dată dispărută.

Fata de 16 ani, Florina Tănase, o prostituată care lucra pentru Luiza, ar fi ameniţat-o pe aceasta, după un conflict, că o dă pe mâna poliţiei. Pentru a o reduce la tăcere, Otevista i-a cerut lui Nicuşor, să scape de ea. Tânărul n-a stat prea mult pe gânduri şi pe 4 noiembrie, împreună cu concubina lui, şi ea prostituată, au dus-o pe Florina în apropierea unui canal de irigaţii din comuna giurgiuveană Vânatorii Mici. Aici fata a fost legată, bătută, ştrangulată cu un cablu şi aruncată în tubulatura canalului de irigaţii.

Pentru a dovedi că „pericolul” a fost îndepărtat, Nicuşor i-a secţionat victimei degetul arătător de la mâna dreaptă pe care i l-a arătat Luizei.

În plan civil, Nicuşor Georgescu, Luiza Dumitrache şi Nicoleta Rădeanu trebuie să plătească familiei victimei suma de 100.000 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale.

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul de corupție care-l vizează. Ce pedeapsă cer acum procurorii
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Program inovator pentru literație: 100 de învățători își dezvoltă competențele digitale și pedagogice