Deficit: Se caută medici la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentina Cătrună, managerul Spitalului de Urgenţă Alexandria

  După ce Ministerul Sănătăţii a deblocat posturile în sistemul sanitar din toată ţara, la Alexandria, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă a solicitat 22 de posturi de medici, 30 de asistente şi 10 de infirmiere.

  Însă, cererea nu a a fost aprobată în totalitate, chiar şi după angajări, spitalul având deficit de personal. „Încă mai avem probleme cu deficitul de personal, chiar dacă ministerul ne-a deblocat câteva posturi, însă încercăm să facem faţă în condiţiile date. Muncim mai mult, dar asta este. Cererea făcută de noi nu a fost aprobată în întregime. S-a aprobat deblocarea unui număr de 4 posturi de asistente, o infirmieră şi 9 posturi de medici, dintre care 5 rezidenţi”, ne-a spus managerul unităţii sanitare, Florentina Cătrună.
   Spitalul a angajat deja asistentele şi infirmiera luna trecută, iar acum, urmează să se organizeze concursul pentru doctori. „Cea mai mare criză de specialişti este la terapie intensivă (n.r. ATI) şi la urgenţe, unde sunt doar 3 medici şi cei 5 stagiari. La sfârşitul lunii decembrie, când va fi concursul, vom mai avea în cadrul unităţii noastre 2 chirurgi, un neurolog şi un pediatru”, a adăugat directoarea. 
   60 de angajaţi au plecat anul acesta de la spital
Nici după noile angajări, organigrama de funcţii de la Spitalul de Urgenţă Alexandria nu va fi completă. După teierile salariale, mulţi dintre salariaţii din sistemul sanitar au plecat peste hotare cu contracte de muncă, iar cei trecuţi de vârsta a doua s-au pensionat. „Nici după angajările pe care le vom face, nu vom avea schema completă, în acest moment la spitalul judeţean, avem 98 de posturi neocupate. În decursul acestui an, 60 de persoane s-au pensionat. Ca să nu mai spun că anul trecut, au ales să se pensioneze 80”, a mai spus Florentina Cătrună. Numărul total al angajaţilor care se ocupă de urgenţele din tot judeţul Teleorman este de 750.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa