Cum şi-a păstrat Liviu Dragnea biroul de şef la Consiliul Judeţean Teleorman, deşi nu mai este preşedinte de cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi nu mai este preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman din 2012, Liviu Dragnea îşi păstrează şi acum fostul birou de şef. Spaţiul i-a fost dat cu titlu gratuit.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD şi deputat de Teleorman, este singurul parlamentar din judeţ care a primit spaţiu pentru biroul parlamentar, gratuit, în sediul unei instituţii publice. Instituţia care îl găzduieşte pe Dragnea este Consiliul Judeţean Teleorman, iar biroul este acelaşi în care preşedintele PSD stătea pe vremea când ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Liderul social-democrat a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman vreme de trei mandate. Timp de 12 ani cât a condus judeţul, Dragnea a avut un birou 77,65 mp, situat la etajul întâi al sediului instituţiei.

În 2012, după câştigarea primului mandat de deputat, Dragnea a ţinut mortiş să-şi păstreze biroul de şef al Consiliului Judeţean, care a fost transformat prin votul aleşilor judeţeni, majoritari PSD, în birou parlamentar. Este singurul spaţiu pentru birou parlamentar primit cu titlu gratuit, în sediul unei instituţii, de către un ales teleormănean.

În decembrie 2016, Liviu Dragnea a mai câştigat un mandat de deputat. În ianuarie, preşedintele PSD a înaintat o cerere către Consiliul Judeţean Teleorman solicitând acelaşi birou.

Subsemnatul Dragnea Nicolae Liviu, domiciliat în municipiul Turnu Măgurele, bulevardul Independenţei, Bloc T 2, scara 1, etaj 3, apartament 14, judeţul Teleorman, în calitate de deputat în Parlamentul României vă rog să-mi aprobaţi acordarea cu titlu gratuit a unui spaţiu în Palatul Administrativ şi a mobilierului necesar pentru organizarea biroului parlamentar pe perioada mandatului”, a scris Dragnea în cerere.


Ca răspuns la cerere, Consiliul Judeţean a elaborat proiectul ”privind darea în folosinţă gratuită a unui spaţiu din «Palatul administrativ», proprietate publică a statului, aflat în administrarea Consiliului Judeţean”.

Proiectul a fost supus spre aprobarea aleşilor judeţeni teleormăneni, majoritari PSD, şi a primit voturile necesare, astfel încât Dragnea să-şi păstreze biroul şi în acest mandat. Hotărârea a fost adoptată, în final, cu 28 voturi ”Pentru” şi patru ”Împotrivă”.

Din proiectul de hotărâre adoptat de Consiliul Judeţean Teleorman reiese că biroul parlamentar al lui Dragnea are o suprafaţă totală de 77,65 mp. Spaţiului i se adaugă, tot cu titlu gratuit, şi mobilierul necesar ”dotării corespunzătoare” care constă într-un birou, o minibibliotecă, cinci scaune, un dulap cu vitrină, un corp modular, o canapea şi o masă. Potrivit aceluiaşi proiect, Dragnea va suporta cotă parte din totalul cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică