Cum era explicat sexul acum 400 de ani, în Pravila lui Matei Basarab: „Acolo unde se împreună este maţul femeii deschis şi aşteaptă sămânţa bărbatului“

O fărâmă de carne rezultată din sămânţa bărbatului şi sângele femeii. Aşa era explicat fenomenul procreerii în urmă cu cinci secole. „Coconul“ se dezvolta vreme de nouă luni în „maţul muierii“, hrănindu-se cu sângele acesteia.

În urmă cu 500 de ani, când termeni precum ovul, spermatozoid sau fecundare erau necunoscuţi civilizaţiei, fenomentul procreeri era explicat în strânsă legătură cu credinţa religioasă.

Împreunarea femeii cu bărbatul se făcea cu ”tocmirea lui Dumnezeu”, iar copiii se năşteau sănătoşi numai dacă femeia respecta ”socotinţele” divine.
 

Bărbatul avea ”sămânţă”, iar femeia ”sânge”. Din combinarea celor două elemente reieşea o ”fărâmă de carne”, care creştea vreme de nouă luni în ”maţul femeii”.

Pravila lui Matei Basarab, document din 1652 care conţine cea mai veche culegere de legi şi învăţături româneşti, dedică un capitol întreg explicării facerii omului în pântecele muierii.

”Când se împreună bărbatul cu muierea lui şi femeia cu bărbatul ei, acolo unde se împreună ieste maţul femeii deschis şi aşteaptă să primască sămânţa bărbatului. Dacă se varsă şi intră în maţul muierii, acesta se închide şi sămânţa se amestecă cu sângele muierii şi se face o fărâmă de carne”, explică documentul vechi de aproape 400 de ani facerea copiilor.

Perioada de sarcină era explicată ca durata în care, în pântecele femeii, fărâma de carne se ”dospea” în reprize. În primele nouă zile nu se întâmpla nimic, 40 de zile stătea la dospit noul prunc şi abia după a 40-a zi ”coconul” căpăta chip de om şi suflet.

”Niciun om să nu gândească că este fără suflet sămânţa bărbatului ce însufleţită cade în maţul muierii ce creşte şi se însufleţeşte. Ce e fără suflet nu creşte şi nici nu se înmulţeşte”, mai spune documentul vechi de aproape 500 de ani.

Inima era primul organ format, potrivit credinţelor populare vechi. Abia după ce apărea inima şi se însufleţea bucata de carne, apăreau restul organelor şi părţile corpului.

Cum se explica asemănarea copilului cu mama sau cu tata

Dacă în conceperea ”coconului” sămânţa bărbatului avea o pondere mai mare decât sângele femeii, atunci pruncul avea să semene cu tata. ”De va fi sângele muierii cel ce varsă mai mult decât sămânţa bărbatului, atunce semene cu mâne-sa sau cu rudeniile sale”, mai spune documentul care explica, în urmă cu cinci secole, facerea copiilor. Se credea că, vreme de nouă luni, cât coconul stătea în ”maţul mamei”, se hrănea cu sângele acesteia şi respira prin buric.

De ce se năşteau copiii ologi sau bolnavi

Naşterea unui ”cocon” olog sau bolnav era pusă pe seama comportamentului femeii. Perioada menstruaţiei era explicată ca perioada în care femeia se curăţa de ”sânge murdar şi stricat”. Se considera că ”coconii” se nasc ologi sau bolnavi dacă împreunarea a avut loc în perioada în care femeia se afla în perioada de menstruaţie.
 

”Acel cocon din astă legătură iese putred, pentru că sângele cel rău al muierii şi stricat, pe care vrea să-l lepede, a rămas într-însa şi s-a amestecat cu sămânţa bărbatului şi s-a făcut coconul, iar trupul lui este putred”, explică documentul din 1652. 

Omul avea şapte vârste

Acelaşi document explică şi vârstele omului, aşa cum erau văzute acum cinci secole. Cel nou-născut se numea ”cocon” până la vârsta de patru ani. Vârsta copilăriei era de la 4 la 14 ani. ”Cătărig” era denumirea pentru vârsta cuprinsă între 14 şi 22 de ani. June sau voinic se chema cel care avea între 23 şi 42 de ani.
 

Vârsta bărbăţiei era între 42 şi 56 de ani. ”Bătrân este de la 56 la 69 de ani, iară mator este este de 70 până la 80 de ani. De aici, mai mult neputinţă şi durere şi boale”, se mai arată în documentul vechi din 1652.