Campionatul sportiv în care concurenţii îşi bagă picioarele la propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un han din Marea Britanie organizează, anual, în iunie, un neobişnuit campionat mondial de wrestling. Inedita competiţie se practică din 1976.

„Tot ce ai nevoie sunt degetele de la picioare. Asta te califică“, spune George Burgess, organizatorul Campionatului Mondial de Wrestling cu Picioarele, citat, în iunie 1994, de independent.co.uk.

Neobişnuitul campionat are loc din 1976, de când Burgess, proprietarul unui local din Anglia l-a creat cu scopul de a-şi atrage noi clienţi şi de a găsi un alt sport la care britanicii să fie buni, notează BBC, într-un material din iunie 2011.

Concurenţii stau jos, fără şosete, faţă în faţă, cu picioarele pe o placă, şi se luptă cu degetele de la picioare. Fiecare încearcă să forţeze piciorul adversarului în jos ca să câştige. Competiţia, mai precizează cei de BBC într-un alt reportaj din august 2017, este similară celei de wrestling.

Wendy Livingstone, managerul general al Hanului Bentley Brook, locul unde se desfăşoară campionatul, le declara, anul trecut, celor de la BBC: „E ciudat şi minunat, un alt sport excentric englez“.

Ediţia din 2018 a campionatului se desfăşoară în 22 iunie. 

Cum arată o întrecere de wrestling cu picioarele - credit video: Youtube Euronews

Mai puteţi citi:

VIDEO Spectaculosul pod din China, de pe care rişti să cazi în apă la fiecare pas

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”