Burlacii teleormăneni rămân fără femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Burlacii teleormăneni rămân fără femei. Deşi în judeţul nostru numărul femeilor este mai mare decât al bărbaţilor când vine vorba despre persoane necăsătorite rolurile se inversează.

Tinerii văd căsătoria drept un pas pe care trebuie să-l facă abia după ce şi-au aranjat treburile în viaţa, în loc să o privească ca pe un punct de început în viaţa adultă. Majoritatea burlacilor consideră că independenţa financiară trebuie să preceadă căsătoriei. Din cele 128.000 de teleormăneni necăsătoriţi, peste 74.000 sunt burlaci şi doar 53.000 burlăciţe.

Femeile supravieţuiesc mai mult după decesul soţilor

Speranţa de viaţă în rândul femeilor este mai mare decât cea a bărbaţilor. Cel puţin asta a scos la iveală Recensământul din 2011. Din cei aproximativ 49.000 de văduvi, peste 38.000 sunt femei, semn că teleormănencele supravieţuiesc mai mult după decesul soţilor.

Dar unde dragoste nu e, divorţăm

Cuplurile care ajung să se căsătorească doar pentru că „este pasul următor“ firesc într-o relaţie, ajung în faţa notarului pentru divorţ. Peste 11.300 dintre teleormăneni sunt în această situaţie. Şi de această dată tot femeile sunt cele care fac primul pas. Aproximativ 5.900 de teleormănence au rămas singure după un mariaj nereuşit şi doar 5.400 de bărbaţi sunt în această situaţie.

Populaţia stabilă a judeţului Teleorman înregistrează puţini peste 380.000 de persoane. Dintre aceştia, 186.000 sunt bărbaţi, iar 194.000 femei. Datele au fost furnizate de Institutul Naţional de Statistică în urma recensământului din 2011.

Pe aceeaşi temă:

Braşovul, în topul oraşelor cu cele mai multe femei divorţate

Cea mai frumoasă cerere în căsătorie - Cum e ajutată să se decidă viitoarea mireasă

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare