Bilanţul a două zile de foc în Teleorman: 32 de incendii în 21 de localităţi. Avertismentele pompierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la unul dintre incendiile stinse de pompieri  FOTO: ISU Teleorman

Pompierii din Teleorman au stins în doar două zile 32 de incendii de vegetaţie uscată pe raza a 21 de localităţi din judeţ.

„Pompierii militari teleormăneni au avut, la propriu, un weekend incendiar, fiind solicitaţi să intervină la un număr de 32 de incendii în zilele de sâmbătă şi duminică“, precizează reprezentanţii ISU Teleorman, într-un comunicat.

Trei incendii au fost stinse în gospodăriile oamenilor, iar restul - vegetaţie uscată pe raza localităţilor Poeni, Năvodari, Turnu Măgurele, Moşteni, Belciug, Ciolăneşti, Buteşti, Alexandria, Seaca, Ciuperceni (apropiere de DN 51A), Văcăreşti, Beuca, Lisa, Perii Broşteni, Videle, Poroschia, Fântânele, Zimnicea, Băcăleşti, Crevenicu şi Cervenia.

Pompierii susţin că „intervenţiile la aceste evenimente au fost extrem de dificile, deoarece zonele erau greu accesibile pentru autospecialele pompierilor, iar vântul puternic favoriza propagarea rapidă a flăcărilor către bunurile din apropiere, cu riscul de a ajunge în unele cazuri în gospodăriile oamenilor ori să pună viaţa participanţilor la traficul rutier în pericol“.

Reprezentanţii ISU Teleorman avertizează oamenii că arderea resturilor vegetale fără să respecte legea şi neluarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

„De asemenea, în conformitate prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 de lei „neanunţarea, prin orice mijloc, a serviciilor de urgenţă, a primarului sau a poliţiei de către persoana care observă un incendiu şi, după caz, neluarea măsurilor, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea acestuia”, precum şi cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei „inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora“, mai amintesc cei de la ISU Teleorman.

Mai puteţi citi:

VIDEO Pompierii din Teleorman au stins 13 incendii de vegetaţie într-o singură zi. Ce-i sfătuiesc pe oameni

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”