Alexandria găzduieşte Festivalul tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă “Iată, vin colindătorii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colindători din toată ţara se vor aduna luni, 19 decembrie, la Alexandria.Consiliul Judeţean Teleorman prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează pentru a doilea an consecutiv Festivalul tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă “Iată, vin colindătorii”

Vor participa la Parada colindătorilor şi la spectacolul de colinde: Dubaşii din Dieci, Arad, Capra din Dolheşti, Suceava, Ansamblul “Cosaul” din Budeşti – Sârbeni, Maramureş, Grupul de colindători “Liliacul” din Baia de Aramă, Mehedinţi, Grupul de colindători “Marisana-Marisel”, Cluj, Ansamblul “Bratia”, Vlădeşti, Argeş, Grupul bărbătesc “Burnasul”, Teleorman.

Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman va prezenta albumul de colinde “La streşina cerului”, album care adună laolaltă colinde străvechi din Muntenia, realizat în acest an de Grupul Burnasul.

Festivalul se va desfăşura luni, 19 decembrie 2016, începând cu orele 15.00, în centrul municipiului Alexandria.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG