Alexandria: Cele mai mari facturi la întreţinere din istoria oraşului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei aproximativ 6700 de alexăndreni din sistemul centralizat de încălzire aşteaptă cu înfrigurare afişarea facturilor la întreţinere pentru luna decembrie.Numărul mare de debranşări din vara trecută, creşterea preţului gigacaloriei la 200 de lei şi gerul din decembrie au crescut facturile cu până la 100%.

Alexăndrenii aşteaptă zilele acestea cele mai mari facturi la căldură din istoria oraşului. Deşi întreţinerea nu s-a afişat la nicio asociaţie din oraş, administratorii şi mulţi dintre beneficiari au aflat deja  că facturile sunt mai mari cu până la 100%. Aproximativ 300 de lei se va plăti pentru o garsonieră, în condiţiile în care iarna trecută costul căldurii a fost de aproximativ 150 de lei, iar pentru un apartament cu două camera, întreţinere ajunge acum la 400 de lei, faţă de 200-250, iarna trecută. Pentru un apartament cu trei camera căldura ajunge la 450-500 de lei, iar pentru unul cu patru camere, până la 600 de lei. Preţurile diferă de la asociaţie la asociaţie, şi chiar de la bloc la bloc, în funcţie de numărul de debranşaţi şi de ceea ce a înregistrat gigacalorimetrul la scară. Explicaţii pentru facturile duble şi diferenţele de preţ la un imobil la altul am primit de la directorul Traian Constantinescu : “ De astă vară , când s-au debranşat 2000 de alexăndreni şi numărul apartamentelor din sistem a ajuns la 6700, din totalul de 15.000, am anunţat că vor veni facturi mai mari. Motivul principal al creşterii facturilor îl constituie numărul mare de debranşări. Cu cât au mai rămas mai puţini pe o scară, cu atât vor plăti mai mult. Căldura care intră într-o scară de bloc se plimbă prin toate ţevile din scară, conductele din subsol, dar se împarte la cei branşaţi. Era normal ca factuirile să fie mai mari.”
Conducerea Terma Serv spune că ceilalţi doi factori care au contribuit la creşterea facturilor sunt majorarea preţului gigacaloriei la 200 de lei, dar şi gerul din decembrie. “ A crescut şi gigacaloria de la 180 la 200 de lei. Dar 180 de lei  e din februarie 2010, deci în sezonul rece trecut s-a plătit cu 161, 43 de lei,  aşa facem comparaţia. Apoi a fost foarte ger şi am încălzit mai mult ”, mai spune Traian Constantinescu, directorul Terma Serv.

Administratorii se tem să afişeze

Administratorii recunosc, neoficial, că amână afişarea întreţinerii , de teama reacţiei oamenilor.” O să afişez zilele astea, dar mă tem de reacţia lor. O să vină peste noi să ne ia la întrebări, să facă scandal. O să îi trimitem peste Terma Serv. Probabil că în mare parte se vor debranşa anul viitor şi cei de la Terma ar trebui să îşi găsească servici, că ăsta e sfârşitul lor.”, ne-a spus un administrator de bloc. La auzul veştii că vor plăti dublu la întreţinere,  pe alexăndreni nu îi mai încălzeşte nicio explicaţie şi soluţia salvatoare pentru toţi pare a fi debranşarea . “ În martie când se dă drumul la debranşări, mă debranşez. Nu am bani de centrală, dar văd eu cu ce mă încălzesc. La preţul ăsta nu se mai poate”, Mitică Puran, 48 de ani, constructor.

Din februarie, facturi şi mai mari

Coşmarul facturilor la întreţinere îi va lovi şi mai rău pe alexăndreni în februarie, când vor primi facturile pe ianuarie calculate cu o gigacalorie de 297 de lei, adică cu 50% mai mult decât în prezent.  Acest preţ a fost aprobat de consilierii alexăndreni în decembrie  şi va fi aplicat la facturile aferente lunii ianuarie. Pentru o garsonieră, întreţinerea ar putea ajunge până la 400 de lei, pentru două camere, peste 500 de lei, pentru trei camere 650 de lei.

VOX

“ E foarte scump, nu ştiu de unde o să plătim. După ce că scump, nici foarte cald nu e , apă caldă nu.  Am în plan  să îmi pun centrală şi să scap” Dumitru Chihaia, 84 de ani, pensionar Bloc 806.


“ E foarte mult. Dacă aşa au hotărât domnii consilieri. Anul ăsta nu mai am ce să mai fac, dar în primăvară mă debranşez” Aurel Mocanu, 58 de ani, inginer.


“Mi se pare enorm, faţă de veniturile mele. Nu ştim ce ne vom face iarna asta. Anul ăsta  mă debranşez” ne-a spus Adrian Mitrică, 53 de ani, şomer, locatar din I 16.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”