Agresorul Elizei Dragne va mai sta încă 30 de zile în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alin Nicu Cristea a fost dus astăzi la Tribunalul Teleorman. Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a propus prelungirea perioadei de arest preventiv pentru agresorul Elizei Dragne cu încă 30 de zile.

Judecătorii de la Tribunalul Teleorman au admis propunerea Parchetului şi astfel agresorul de Calomfireşti va rămâne în arestul IPJ Teleorman până la data de 24 ianuarie.

”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Cristea Nicu-Alin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.12.2014 şi până la 24.01.2015 inclusiv Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 19.12.2014”, se arată în soluţia dată de judecători.

Alin Nicu Cristea a fost arestat preventiv în data de 25 noiembrie, fiind acuzat de agresarea tinerei Eliza Dragne din Alexandria.

Fata de doar 30 de ani a sfârşti tragic, după ce a fost bătută, agresată şi abandonată pe un câmp din aproapierea oraşului.

Victima a fost bătută cu bestialitate şi abandonată pe câmp 

Eliza Dragne a fost găsită în noiembrie, abandonată la marginea unui câmp de lângă Alexandria. Se pare că ajunsese aici cu maşina iubitul ei, un bărbat însurat cu care avea o relaţie, după ce îl cunoscuse pe Facebook. Tânăra a fost bătută, înţepată cu cuţitul şi adusă în pragul morţii de individul care, fără scrupule, după ce a comis fapta, a plecat. Abandonată de câmp , fata s-a târât cu ultimele puteri până la marginea şoselei unde a fost găsită de un şofer care a alertat poliţia. Eliza era îmbrăcată sumar, avea un şnur de la hanorac în jurul gâtului, semn că agresorul a vrut să o ştranguleze, şi era plină de răni. Agresorul îi furase fetei telefonul, pe care se presupune că ar fi existat dovezi ale legăturii celor doi.

Starea gravă a fetei, fracturi multiple, leziuni în zona capului, plăgi în jurul gâtului, a impus transportarea acesteia la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri de specialitate. Aflată între viaţă şi moarte, Eliza Dragne a reuşit totuşi să povestească poliţiştilor ce s-a întâmplat. Ea şi-a indicat agresorul în persoana lui Nicu Alin Cristea, bărbatul din satul Calomfireşti cu care avea o relaţie, începută, se pare, pe Facebook. Aşa au ajuns oamenii legii la presupusul agresor care a negat însă orice legătură cu cazul.

Fata a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă ” Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, fără a mai putea da alte indicii despre agresiune şi cel care a nenorocit-o. Deşi într-o primă fază a negat orice legătură cu fata, Nicu Cristea, bărbatul indicat drept agresor a fost ridicat de oamenii legii şi se află acum în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman. Anchetatorii au efectuat percheziţii la domiciliul acesteia pentru a căuta dovezi.

L-a cunoscut pe Facebook

Nicu Alin Cristea , agresorul Elizei este din Calomfireşti, un sat aflat în apropiere de Alexandria. Pe pagina ”oficială” de Facebook, acesta apare alături de soţie, în ipostaze de familist convins. Bărbatul este cunoscut însă în rândul apropiaţilor ca fiind recidivist şi având în trecut probleme cu legea pentru acte de tâlhărie. Se pare că bărbatul avea o viaţă dublă şi, în afara de pagina oficială de Facebook, avea alte adrese pe care obişnuia să lege conversaţii cu fete tinere şi frumoase. Aşa a ajuns probabil să o cunoască pe Eliza, fata pentru care întâlnirea cu Nicu a fost fatală.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG