VIDEO Locomotivă în flăcări pe magistrala 300, în Alba. Circulaţia feroviară, întreruptă timp de 5 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locomotiva unui tren de marfă cu 39 de vagoane, care transportă uree a luat foc, marţi noaptea, la ieşirea din satul Valea Lungă spre Blaj, în judeţul Alba, astfel că vagoanele au fost desprinse, iar circulaţia pe linia respectivă a fost oprită timp de şase ore.

Chiar dacă pompierii au ajuns la locul incendiului înainte de ora 24.00, nu au putut interveni mai bine de o oră din cauza faptului că energia electrică nu a fost întreruptă de CFR. La momentul intervenţiei întreaga locomotivă era cuprinsă de flăcări, astfel încât pompierii nu au reuşit să mai salveze mare lucrui.

Pompierii din Blaj s-au deplasat marţi noaptea, cu 2 cu două autospeciale de stins incendii şi o ambulanţă SMURD, la un incendiu izbucnit la o locomotivă, la ieşire din satul Valea Lunga, spre Blaj.

”Este vorba de un tren de marfă. Locomotiva a fost desprinsă de restul vagoanelor care transportau uree. Circulaţia este oprită pe linia respectivă. Incendiul s-a produs în câmp, în afara localitatilor. Intervenţia pompierilor va avea loc doar după ce va fi întreruptă alimentarea cu energie electrică a liniei de alimentare şi după ce linia respectivă va fi descărcată de sarcină”, a anunţat maior Ovidiu Costea, de la ISU Alba.

Potrivit pompierilor, incendiul s-a manifestat, iniţial, doar în interior într-unul dintre compartimentele locomotivei. Dacă la început, pe geamurile acesteia se vedea ieşind doar fum, după un timp flăcările au început să cuprindă întreaga locomotivă, fără ca pompierii să poată acţiona, deoarece alimentarea cu energie electrică a întârziat să fie oprită.

”Din păcate, echipajele prezente la faţa locului nu au primit acceptul personalului CFR prezent la faţa locului ca să intervină, din cauza faptului că exista tensiune pe linia de alimentare”, a explicat maiorul Costea.

Acesta a mai precizat că personalul conductor al trenului s-a autoevacuat şi nu sunt înregistrate victime. După lichidarea în totalitate a incendiului şi eliminarea oricărui pericol de reaprindere se vor face cercetări pentru a se stabili cauza şi pentru estimarea pagubelor. ”La ora 05.30 incendiul a fost lichidat. Locomotiva a fost tractată. Circulaţia feroviară a fost blocată deoarece era linia principală (magistrala 300, locaţie km 363+900m). Curentul a fost oprit între orele 01.00- 06.00 când s-a reluat traficul feroviar. Locomotiva a fost tractată în gara din Valea Lungă. Cauza: scurtcircuit electric la compresor (motor electric)”, au mai transmis reprezentanţii ISU Alba.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat