Veteranul care și-a recăpătat vederea la 102 ani. Moșu' Ioan Loghin trăiește cu schijele războiului în el de 75 de ani

Cel mai în vârstă veteran de război din Alba, Ioan Loghin din comuna Fărău, a fost operat cu succes la ochi la vârsta de 102 ani. Moșu' Loghin a câștigat și această bătălie, cu boala.

De peste 2 ani de zile, pe Ioan Loghin din Fărău (Alba) l-a lăsat vederea și nu mai putea merge prin gospodărie decât sprjinit de cârje și însoțit. În luna august, fiii veteranului și-au ținut promisiunea făcută la aniversarea zilei de naștere a tatălui lor și l-au dus la doctor la Alba Iulia, pentru investigații de specialitate.

Intervenția chirurgicală propriu-zisă a durat trei minute și a presupus înlocuirea cristalinului, fiind unul dintre cei mai în vârstă pacienți din Români care a suferit o astfel de intervenție. Potrivit familiei, Ioan Loghin nu a avut dureri după operație, iar intervenția a reușit și acum vede atât din apropiere, cât și la distanță.

La cei 102 ani, Moșu Loghin îşi trăieşte bătrâneţile în comuna Fărău și este unul dintre ultimii veterani de război, rămași în viață, din judeţul Alba. Povestea lui bătrânului este una tulburătoare. Rănit grav pe front, trăieşte de 75 de ani cu schijele războiului în el.

Moşu’ Loghin e un om mărunţel, foarte călit de viaţă şi împăcat cu toate. A avut zece copii. Nouă dintre ei îi trăiesc, fiind stabiliţi în ţară şi străinătate. E tare mândru de toţi. Are o fată în satul vecin, în Sânbenedic, care vine zilnic, le face de mâncare părinţilor şi îi îngrijeşte.

Rănit grav în luptele din Crimeea

A fost încorporat la Batalionul 5 Vânători de Munte din Abrud şi a ajuns până în Cecenia. În urma unui atac al partizanilor ruşi, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea.

A fost abandonat de camarazii săi în groapa în care se refugiaseră şi unde au fost atacați ulterior. A stat acolo inert până spre seară. De sete şi având dureri insuportabile, simţea cum i se usucă trupul şi că moare.

Armata, povesteşte el, aduna noaptea în nişte camioane morţii şi, eventual, şi răniţii. Aşa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morţilor. În noaptea aceea a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină, se arată în relatările celor de la Cercul Militar Alba Iulia.

Recuperarea a durat vreo cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia şi Caracal, în funcţie de cum se apropiau ruşii. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. De fapt, se aștepta să-i fie amputate picioarele, mai ales că mult timp tratamentul nu avea efect. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană.

Într-un final a ajuns în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo a mers pe jos acasă, la Fărău, unde îl asteptau fraţii mai mici, în număr de 11, şi mama. Tatăl său a decedat înainte de război la vârsta de 50 de ani.

S-a căsătorit cu femeia lui, alături de care trăieşte din 1946, iar împreună au avut zece copii, dintre care mai trăiesc nouă. A lucrat toată viaţa la oi, iar din munca câmpului şi-a făcut o gospodărie frumoasă şi şi-a crescut copiii.