Un judecător susţine că pensiile speciale anulate ale parlamentarilor sunt drepturi de asigurări sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camera Deputaţilor. Foto: cdep.ro

Curtea de Apel Alba Iulia consideră că pensiile speciale ale parlamentarilor, anulate în urmă cu un an, au caracteristica unor asigurări sociale şi de aceea litigiile pentru redobândirea acestui drept ţine de completul specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale de la Tribunal.

Afirmaţiile completului de judecată de la Curtea de Apel apar în hotărârea prin care instanţa şi-a declinat competenţa de judecată a procesului prin care trei foşti pralamentari de Alba încercă să-şi recupereze pensiile speciale.

Anterior, Tribunalul Alba a considerat că litigiul trebuie judecat de către Curtea de Apel pentru că este vorba despre acte administrative cu caracter individual, iar drepturile financiare nu sunt din categoria asigurărilor sociale. În cauză a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care va decide pe 18 mai 2022 instanţa care este competentă să judece litigiul. 

”În speţă este vorba despre un litigiu de asigurări sociale, indemnizaţia reclamanţilor având un caracter mixt (substitutiv si compensatoriu), pe de-o parte în considerarea încetării veniturilor salariale ca urmare a ocupării unei funcţii de demnitate publică, iar pe de altă parte, în considerarea restricţiilor şi incompatibilităţi impuse pe perioada mandatului”, se precizează în hotărârea Curţii de Apel.

Completul de judecată oferă trei motive pentru care natura juridică a litigiului este de asigurări sociale. ”Indemnizaţia are caracterul unui drept asimilat de legiuitor dreptului la pensie, reprezentând o contraprestaţie socială acordată de lege foştilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcţiei de demnitate publică. Indemnizaţia are un caracter accesoriu în raport cu pensia pentru limită de vârstă, dreptul dedus judecăţii urmează să aibă un regim juridic similar dreptului principal - accesorium sequitur principale. Prin sfera relaţiilor sociale reglementate de aceste ordine, domeniul în care ele acţionează este cel al asigurărilor sociale, ca drept accesoriu dreptului la pensie, şi nu domeniul administrativ în general”, se mai susţine în hotărâre.

Potrivit instanţei, deşi decizia de pensie pentru limită de vârstă prezintă caracteristicile unui act administrativ, competenţa de soluţionare a litigiilor referitoare la pensii aparţine secţiei speciale/ completului specializat de litigii de asigurări speciale: ”Astfel, cât timp prin ordinul emis sunt încălcate drepturi specifice raporturilor de asigurări sociale, dată fiind inclusiv natura acestor drepturi şi condiţionarea acordării indemnizaţiei de existenţa unei decizii de pensionare, este evident că raportul juridic dedus judecăţii este un raport specific dreptului asigurărilor sociale, independent de calitatea părţilor litigante”.

Pensie uriaşă pierdută de un fost senator

Pe data de 15 aprilie 2021, la Tribunalul Alba a fost depusă acţiunea comună a fostului deputat Popa Nicolae şi a foştilor senatori Pereş Alexandru şi Pustai Dumitru. Cei trei sunt reprezentaţi de o casă de avocatură din Bucureşti. Popa Nicolae a fost deputat în legislaturile 1996 – 2000 şi 2004 – 2008, fiind membru în mai multe partide politice, ultimele fiind ALDE şi PNL. Pereş Alexandru este cel mai longeviv parlamentar de Alba, acesta fiind ales senator din partea PD şi apoi PNL în patru legislaturi, în perioada 2004 – 2020 şi deputat în alte două, în perioada 1996 - 2004. În total, Pereş a fost parlamentar timp de 24 de ani. Acesta a pierdut şi cel mai mult la pensie, respectiv circa 12.100 de lei lunar. Pustai Dumitru a fost senator UNPR în legislatura 1992 – 1996. 

Pensiile speciale pentru foştii parlamentari au fost desfiinţate în luna februarie 2021 prin larga majoritate a actualilor deputaţi şi senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, iar UDMR nu a votat). Conform unei situaţii de la începutul lui 2021, Statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an. Calculate în funcţie de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaţilor variau între 2.131 de lei şi 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei şi 14.930 lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activităţii politice. Cei trei foşti parlamentari solicită anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre ei si obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei. 

Magistratul de la Tribunalul Alba a considerat, în hotărârea prin care a declinat competenţa la Curtea de Apel, că ordinele de încetare a plăţii indemnizaţiilor pentru limita de vârstă sunt acte administrative cu caracter individual, iar drepturile financiare nu sunt din categoria asigurărilor sociale.

Vă mai recomandăm:

 

Cimitirul vechi de 5.000 de ani de lângă Transalpina de Apuseni. Ce au descoperit arheologii la Râmeţ

 

Asaltul de la Groşi, bătălia epică din Apuseni dintre partizanii anticomunişti şi securişti

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie