Un bărbat a atacat cu toporul un poliţist şi a fost împuşcat de patru ori. Cum s-a finalizat dosarul penal trimis în justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Blaj a respins un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchet şi un bărbat de 55 de ani, din comuna Valea Lungă, care urma să fie condamnat la 900 de lei amendă penală pentru ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Decizia Judecătoriei a fost contestată de către inculpat, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel. Faptele pentru care este cercetat B. Ioan au avut loc în 31 mai 2018. Acesta este acuzat că, înarmat cu un topor, a ameninţat cu moartea o rudă şi un poliţist, acesta din urmă fiind nevoit să facă uz de arma din dotare pentru a-l opri pe bărbat.

Poliţistul a tras un foc de avertizare, însă pentru că agresorul nu a încetat cu ameninţările a fost nevoit să tragă patru focuri asupra lui, rănindu-l în membre şi abdomen. Transportat la spital, agresorul a fost salvat de către medici. S-a constatat că acesta are probleme psihice, iar în perioada respectivă nu şi-a luat medicamentele şi a consumat alcool.

Înarmat cu un topor, acesta a mers la locuinţa cumnatei sale cu intenţia de a o agresa, fiind nervos că l-a chemat să stea pentru câteva ore cu mama lui. Pe stradă, s-a întâlnit o martoră care l-a salutat şi l-a întrebat ce face. Inculpatul a ridicat toporul asupra acesteia şi i-a zis: „Ce vrei tu, că te omor!”. Martora i-a răspuns pe un ton normal, l-a întrebat unde merge cu securea, iar inculpatul i-a spus că merge la vale, la cumnata lui. Ajungând la imobilul din satul unde locuieşte ruda sa, bărbatul a încercat să spargă poarta cu toporul. La faţa locului, a sosit un poliţist chemat de către ruda bărbatului.

Observându-l pe agentul de poliţie care a coborât din maşină, agresorul s-a îndreptat spre acesta, l-a urmărit pentru a-l lovi cu toporul şi l-a ameninţat cu moartea. Poliţistul l-a somat să se oprească şi a executat un foc de armă în plan vertical. Bărbatul a continuat să se apropie, iar agentul de poliţie a executat patru focuri de armă, lovindu-l în picioare, în antebraţul stâng şi în abdomen. După ce a căzut la pământ, inculpatul a întins mâna să ia toporul de jos cu scopul de a-l lovi pe poliţist. Acesta a dat cu piciorul în topor pentru a-l îndepărta şi i-a strigat unei martore să-l ia din locul respectiv. În continuare, în timp ce echipajul ambulanţei îl punea pe targă, brăbatul recalcitrant le adresa injurii şi făcea scandal.

Pe lângă amenda penală de 900 de lei, procurorul a mai propus luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Judecătorul a considerat, însă, că pedeapsa nu a fost corect calculată de către procuror, apreciind că numărul minim al zilelor de amenă trebuie să fie de 180, ceea ce înseamnă 1.800 de lei. Ultimul cuvânt în această speţă îl va avea Curtea de Apel Alba Iulia.

Citiţi şi:

VIDEO La promenadă pe autostradă. Noua distracţie pe şantierul A10, între Sebeş şi Alba Iulia: pe jos, cu bicicleta şi cu ATV-ul

 

Continuă reţinerile în cazul grupării de hoţi care furau bani din maşini cu ajutorul unor sisteme de bruiaj. Doi bărbaţi din Arad au ajuns în arest

 

FOTO Cum îşi face un afacerist pensiune în inima rezervaţiei din Apuseni. „L-am amendat cu 1.500 de lei, că atât permite legea“

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie