Torturi inimioară cu fructul pasiunii de Ziua Îndrăgostiţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Torturile sub formă de inimioară sunt vedetele weekend-ului

Ziua Îndrăgostiţilor creşte în fiecare an vânzarea de dulciuri şi prăjituri. Laboratoarele lucrează la foc continuu pentru a face faţă numărului mare de comenzi de „inimioare“.

Torturile în formă de inimioară sunt cele mai căutate produse în acest sfârşit de săptămână alături de alte suveniruri care semnifică dragostea. Valentine’s Day este exploatată la maxim de patronii de restaurante şi laboratoare care se pregătesc să îi întâmpine pe îndrăgostiţi cu multe oferte. Mii de prăjituri şi torturi sunt comandate în aceste zile, însă cu toate aceste comenzile nu sunt la fel de numeroase ca în alţi ani.

„Este o perioadă mai dificilă şi mulţi oameni se rezumă la cadouri pe care să le poată păstra amintire“, a explicat Ioana Pârvu, cofetăreasă la un laborator de prăjituri din centrul municipiului Alba Iulia. Situaţia nu este totuşi una tragică. Pentru că „dragostea trece prin stomac“ nu număr destul de mare de albaiulieni aleg să îşi surprindă partenerul cu un desert sub formă de inimioară. Tortul de marţipan sau fructe, diplomat sau ciocolată sunt opţiunile îndrăgostiţilor. „Diplomatul este preferat de cei mai mulţi dintre cei care îşi fac comenzi la noi. Până în prezent avem circa 450 de comenzi de prăjituri sub formă de inimioară şi 250 de torturi“, a spus Cornelia Ali, patroană la Cofetăria Edis din centrul municipiului Alba Iulia.

Noutăţi şi oferte

Pentru a veni în întâmpinarea unei zile speciale patronii îşi dau interesul ca ofertele să fie cât mai variate care fac faţă pretenţiilor şi cererilor. Pentru acest lucru au creat reţete inedite. „Vrem să facem ceva aparte, iar astăzi am scos pe piaţă două torturi în premieră: unul cu maracuia – fructul pasiunii şi unul cu mentă“, a afirmat Cornelia Ali.

Vânzările la liber salvează cofetăriile

Patronii şi vânzătorii speră ca vânzările la liber să îi salveze anul acesta. „Din experienţa anilor trecuţi pot spune că mulţi clienţi apelează la noi pe ultima sută de metri. Nu fac comenzi ci vin în ziua cu pricina şi cumpără după buget. Oricum ne aşteptăm la vânzări mai ridicate în acest sfârşit de săptămână, motiv pentru care multe dintre produse au formă de inimioară“, a explicat Ioana Pârvu.

Ideea unor cumpărături spontane prin cofetării este împărtăşită şi de unii dintre tinerii îndrăgostiţi. „Încă nu am cumpărat niciun cadou, dar azi am fost într-o cofetărie şi ştiu sigur că îi voi lua iubitului meu şi o părjitură sub formă de inimioară“, a spus Simona Floarea, 19 ani, studentă.



Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €