Suspect, făptuitor sau inculpat. Cum evoluează calitatea unei persoane vizate de un dosar penal şi care sunt drepturile şi obligaţiile acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O persoană poate fi arestată doar dacă are calitatea de inculpat

Suspect, făptuitor, inculpat. Sunt trei calităţi pe care le poate avea o persoană fizică sau juridică în cursul urmăririi şi a cercetării penale. Ultima calitate, cea de inculpat, este dobândită atunci când s-a pus în mişcare acţiunea penală prin actul numit ordonanţă.

Pe parcursul unui procesului penal, o persoană poate să aibă o serie de calităţi, în funcţie de care are drepturi şi obligaţii. Astfel, conform art. 77 din Codul de procedură penală, persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală se numeşte suspect. 

Faţă de suspect nu se poate dispune masura arestării preventive, arestării la domiciliu, măsurile controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune. Aceste măsuri pot fi luate doar în raport cu o persoană care deţine calitatea de inculpat.

Codul de procedură penală cuprinde mentiuni şi cu privire la calitatea de făptuitor, fără a avea, însă, drepturi şi obligaţii. Astfel, plângerea sau denunţul trebuie să cuprindă indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, iar în cazul utilizării investigatorilor sub acoperire, autorizarea folosirii acestora se poate dispune de procuror dacă probele, localizarea şi identificarea făptuitorului, suspectului ori inculpatului nu ar putea fi obţinută în alt mod.

Odată ajuns inculpat, persoana devine cea mai importantă parte în procesul penal. Inculpatul reprezintă totodată persoana împotrivă căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală, prin actul numit ordonanţă, când se constată că există probe din care rezultă că a săvârşit o infracţiune.

Potrivit legislaţiei, inculpatul are următoarele drepturi:

 - dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgandu-i-se atenţia că, dacă refuză să dea declaraţii, nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa; 

 - dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; 

 - dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii; 

 - dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu; 

 - dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; 

 - dreptul de a formulă orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale sicivile a cauzei; 

 - dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunică în limbă romană; 

 - dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege; 

 - dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale; 

 - alte drepturi prevăzute de lege. 

Aceste drepturi sunt prevăzute şi pentru persoana care are calitatea de suspect. O diferenţă dintre cele două calităţi, pe lângă măsurile restrictive ce nu pot fi aplicate în cazul suspectului, mai este încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul, care poate fi realizată doar de persoana care este inculpat.

Obligaţiile inculpatului sunt prevăzute de legislaţie în diferite etape ale procesului penal, cele mai importante dintre acestea fiind: obligativitatea de a respecta efectele măsurilor procesuale dispuse de organele judiciare împotriva sa; obligativitatea de a se prezenta ori de câte ori este solicitat la organele judiciare, respectiv respectarea obligaţiilor impuse de către instanţa de judecată pe timpul cât se află sub incidenţa măsurilor preventive.

Te-ar putea interesa şi:

Prejudicii totale de peste 3,8 milioane de lei la primăriile din Alba. Ce ilegalităţi a descoperit Curtea de Conturi

Primăria Alba Iulia investeşte 8 milioane de euro în modernizarea zonei în care se află cartierul romilor. Se vor construi 3 blocuri de locuinţe sociale

Prejudiciu de aproape 1,5 milioane de lei descoperit de Curtea de Conturi la Primăria Sebeş

Cum spionau SUA economia României prin intermediul CIA în comunism

Ce este un autovehicul hibrid şi cum funcţionează. Noile tehnologii utilizate de marii producători de maşini

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco